Directorii români, printre cei mai optimişti din UE, pe termen mediu şi lung

Aceste rezultate sunt peste media răspunsurilor la nivelul întregii Uniunii Europene, unde 40% dintre directorii generali s-au declarat încrezători în creşterea veniturilor companiilor lor în următorul an. Totuşi, directorii de companii din România sunt mai rezervaţi decât omologii lor la nivel global sau din Europa Centrală şi de Est care au afirmat acest lucru în proporţie de 48% şi respectiv 53%.

 

În schimb, pe termen mediu şi lung, perspectivele de creştere economică din România par foarte atrăgătoare pentru directorii de companii, 70% dintre aceştia declarând că sunt foarte încrezători în potenţialul companiilor lor de majorare a veniturilor în următorii trei ani, un procent semnificativ mai mare de încredere decât cel arătat de directorii de companii din pieţele mai mature din Uniunea Europeană (47%).

 

În mod remarcabil, directorii de companii din România par să împărtăşească optimismul managerilor din pieţele emergente foarte dinamice, aşa cum este China, acolo unde 72% dintre directorii generali şi-au exprimat un nivel ridicat de încredere în perspectivele de creştere a veniturilor companiilor lor în următorii trei ani.

 

„În ultimii doi ani, economia României a început un proces treptat de restructurare care o va pregăti pentru dezvoltarea durabilă. Directorii de companii au reînceput să-şi facă planuri pentru o perioadă de creştere economică, mai degrabă decât să se concentreze pe supravieţuirea în recesiune. Preocupările legate de reducerea datoriilor şi a costurilor au fost trecute în plan secund în vreme ce accentul cade acum pe întărirea poziţiei pe piaţă, pe dezvoltarea de noi produse care să răspundă schimbărilor din comportamentul consumatorilor, pe managementul talentelor cheie şi adaptările strategice în structura organizatorică a organizaţiei pentru a se adapta dinamicilor industriei din care fac parte”, a declarat Vasile Iuga, Country Managing Partner, PwC Romania.

 

În ceea ce priveşte identificarea surselor potenţiale de creştere, 50% dintre directorii de companii din România au declarat faptul că dezvoltarea de noi produse şi servicii reprezintă principala oportunitate de creştere în următoarele 12 luni, un procentaj mai apropiat de cel al Chinei (46%) decât de cel înregistrat la nivel global (29%), UE (29%) şi Europa Centrală şi de Est (35%). Acest lucru subliniază percepţia directorilor de companii că România are în continuare potenţial de dezvoltare a pieţei şi este mai profitabil să urmăreşti oportunităţile de creştere a pieţei, decât să te implici în războaie competitive pentru câştigarea cotei de piaţă (doar 23% dintre directorii de companii din România percep aceasta ca pe o oportunitate de creştere în vreme ce media directorilor de companii din UE este de 27%, iar cea din Europa Centrală şi de Est 36%), căutarea unor alianţe strategice sau posibilităţi de joint venture (10%), pătrunderea pe noi pieţe (13%), sau creşterea inorganică prin fuziuni şi achiziţii (doar 3%, la mare distanţă faţă de media UE de 16%).

„În ciuda recesiunii, România este departe de a fi devenit o piaţă supra-aglomerată. Există în continuare foarte multe segmente de piaţă încă insuficient dezvoltate, iar în general ţara suferă mai degrabă de un deficit de ofertă decât de un exces de cerere, fapt evidenţiat în persistenţa unui nivel ridicat al inflaţiei”, a explicat Vasile Iuga.

 

În ceea ce priveşte expansiunea geografică, răspunsurile arată că directorii de companii sunt dispuşi să-şi dezvolte operaţiunile în alte ţări, dar sunt în general precauţi în această privinţă, considerând că cele mai bune perspective de creştere sunt pe pieţele mai apropiate, îndeosebi pe Piaţa Comună europeană.

Pieţele tradiţionale de export pentru bunurile româneşti, aşa cum este Germania, sunt văzute ca oferind cele mai bune perspective de creştere. Excluzând România, 20% dintre directorii de companii consideră Germania drept cea mai importantă ţară pentru creşterea veniturilor companiilor lor în următorii trei ani (spre deosebire de doar 12% la nivel global).

 

Dacă la nivel global 39% dintre directorii de companii declară China drept cea mai importantă ţară pentru creşterea veniturilor lor, în România 17% dintre directorii de companii au identificat China în această privinţă. Acest lucru nu este deloc surprinzător, ţinând cont de faptul că Germania este cel mai important partener comercial al României, atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi.

 

Drept răspuns la recesiune, 90% dintre directorii de companii din România au implementat un plan de reducere a costurilor, un procent asemănător cu cel înregistrat în alte regiuni – 84% pentru directorii generali de pe plan global şi 91% pentru cei din Uniunea Europeană. În plus, 37% dintre respondenţi au recurs la „internalizarea” unui proces de afaceri care era în prealabil externalizat, un procent mai ridicat decât cel înregistrat la nivel global sau în UE (ambele 25%). Astfel de activităţi de restructurare este foarte posibil să fie adoptate şi în următoarele 12 luni; procentul directorilor de companii care declară că vor întreprinde astfel de iniţiative situându-se în continuare peste cel înregistrat în alte regiuni – 70% pentru reducerea de costuri şi 33% pentru internalizarea unor procese.

 

Pentru cea de-a 14-a ediţie a Global CEO Survey, au fost efectuate 1201 interviuri în 69 de ţări în trimestrul IV din 2010. Defalcat pe regiuni, au fost derulate 420 de interviuri în Europa Occidentală, 257 în regiunea Asia-Pacific, 221 în America Latină, 148 în America de Nord, 98 în Europa de Est şi 57 în Orientul Mijlociu şi Africa. 30 de interviuri au fost derulate în România.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed