Dispută pe OUG 6 în Parlament. Ce consecințe ar avea modificarea ordonanței

Principala temă de dezbatere în Comisia Juridică a fost, marţi, ordonanţa de urgenţă 6, cea care a stat la baza protocolului dintre Serviciul Român de Informaţii şi Parchete. Reprezentanţii Puterii vor ca forma actuală a ordonanţei să dispară cât mai repede.

 

Eugen Nicolicea, deputat PSD: La sfârșit putem să spunem dacă este o lege de aprobare cu amendamente sau o lege de respingere în bloc. Este mică probabilitatea versiunii celei de a doua. E mai mare probabilitatea să scape un articol decât să fie omorâte toate.

 

Deputaţii PSD vor o astfel de modificare deoarece, spun ei, mulţi oameni au avut de suferit în urma mandatelor de supraveghere.

 

Alexandru Bălănescu, deputat PSD: Singura soluție pe care eu o văd și v-o propun este abrogarea acestora și prevederea în actul de abrogare a hotărârii noastre că stabilindu-se pe cale extraordinară de atac cei care se consideră vătămați în drepturile lor să se adreseze instanței. Dreptul cetățeanului care se simte și care a suferit de pe urma unor astfel de protocoale la restabilirea în integrum a poziției pe care a avut-o anterior.

 

Florin Iordache, deputat PSD: Dacă abrogăm numai ordonanța 6 în integralitate și nu punem nimic în loc, cu efectele care s-au produs din martie 2016, când a fost elaborată această ordonanță, nu facem nimic.

 

Opoziţia acuză însă modificările pe care Puterea vrea să le facă.

 

Stelian Ion, deputat USR: Am înțeles perfect ceea ce faceți. Este dorința de a interveni în dosare, în multe dosare deja judecate definitiv și a face în așa fel încât să redeschideți aceste cauze, deși existau reglementări legale care au fost invocate și care au fost verificate de judecători.

 

Dacă ordonanţa va fi respinsă, s-ar putea ajunge la revizuirea anumitor probe în dosare. Miercuri, Comisia Juridică se va reîntâlni şi va discuta din nou despre Ordonanţa 6.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed