Doar la stat poate! Societatea care a mărit salariile deși productivitatea a fost ZERO

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie nu a respectat dispozițiile legale privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018, respectiv regula prevăzută de
lege privind câștigul mediu brut lunar pe salariat, în sensul creșterii cu 5,3 % față de nivelul aprobat, respectiv de 382 lei/persoană, în condițiile în care productivitatea muncii a fost 0, se arată într-un raport al Curții de Conturi.

 

Majorarea s-a datorat acordării de prime și măriri salariale pe o perioadă de trei luni, în condițiile în care indicele de creștere a productivității muncii a fost 0, conducând la o creștere a cheltuielilor peste gradul de realizare a veniturilor totale. În plus, Societatea a acordat prime de Crăciun și prime de merit în sumă de 59 mii lei, în condițiile în care acestea nu au fost prevăzute și aprobate prin BVC, având consecințe privind efectuarea de plăți nejustificate, precum și asupra fundamentării Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2019.

 

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (SAPE SA) este persoană juridică română, organizată sub forma unei societăți pe acțiuni, care are ca acționar unic statul român, prin Ministerul Economiei, reprezentat de Departamentul pentru Energie și a luat ființă prin divizarea parțială a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice – Electrica SA.

SAPE a preluat, conform proiectului de divizare aprobat, partea din patrimoniul SC DFEE – Electrica SA București necesară desfășurării activității de gestionare a participațiilor minoritare, contractele de privatizare încheiate de către SC DFEE – Electrica SA, împreună cu drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de parte în orice litigii sau proceduri arbitrale în legătură cu contractele de privatizare ori cu participațiile minoritare transferate.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed