Dorin Ghidiu, investitor: Urmează un an şi jumătate de deprecieri pentru monedele regionale (VIDEO)

După această perioadă de circa trei luni de zile în care investitorii, fie că sunt speculatori sau investitori pe termen mediu, au putut acumula valuta contra acestor monede regionale, aceste monede urmează să intre într-un proces de depreciere în următorul an şi jumătate, conform construcţiei mele. Sunt convins că Banca Naţională, aşa cum a declarat recent că a vândut valută, a intrat şi la cumpărare pentru că nu volatilitatea a vrut s-o îndepărteze, ci să-şi apere rezervele valutare, pe care acum le consumă. Aceasta este opinia mea„, spune Dorin Ghidiu, investitor pe pieţele internaţionale.

BNR a afişat marţi un curs de referinţă de 4,2249 lei/euro, în creştere cu un ban (0,26%) faţă de cel de luni, deşi leul a avut o tendinţă de apreciere în prima parte a zilei. BNR afişase luni un curs de referinţă de 4,2141 lei/euro. Moneda naţională era cotată în apropiere de 4,2340 lei/euro în deschiderea şedinţei valutare şi a câştigat teren încă din primele tranzacţii, până la 4,2240 lei/euro. Ulterior, leul s-a depreciat uşor la 4,23 lei/euro.

„Leul s-a apreciat uşor în prima parte a şedinţei, după care a pierdut ceva teren, în condiţiile în care şi monedele din regiune au avut o tendinţă de depreciere faţă de euro. Oricum, aprecierea leului din ultima perioadă pare să fi fost sprijinită şi de banca centrală, pentru că altfel cursul ar fi putut urca la 4,30 lei/euro sau chiar peste”, a spus un dealer bancar, pentru NewsIn.

În regiune, cursul forintului a oscilat între 269,45 şi 270,75 unităţi/euro, iar cursul zlotului polonez între 4,0680 şi 4,0930 unităţi/euro, ambele având o tendinţă de depreciere.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă afişat de BNR a urcat marţi cu 0,14%, până la 2,8489 lei/dolar, de la nivelul de luni, de 2,8449 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a depreciat iniţial de la 1,4790 la 1,4863 unităţi/euro, după care a câştigat teren până la 1,4820 unităţi/euro.

Citeşte şi Moneda subţire cu cheltuială se ţine. Leul a fost susţinut cu 4,5 mld. euro

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed