Dragnea și fiul său nu vor fi amendați din cauză că au circulat cu o mașină cu ITP-ul expirat

„În domeniul circulației pe drumurile publice, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează în mod expres două modalități distincte de constatare a încălcării normelor la regimul circulației pe drumurile publice, respetiv în mod direct, prin propriile simțuri (ca regulă) și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se despre aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenței (ca excepție). Din motivele expuse, rezultă că polițiștii rutieri  nu pot constata și dispune măsuri sancționatorii în alte condiții decât cele menționate mai sus, deoarece aceasta ar fi de natură să excedeze cadrului legal al normelor rutiere”, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române într-un răspuns dat pentru Newsweek.

 

 

Liviu Dragnea s-a desconspirat pe Facebook că a mers la mare, în vacanța de 1 mai, cu o mașină de lux care nu avea ITP-ul valabil. Liderul PSD a prezentat public un document care făcea dovada că a plătit rovineta. Dar, documentul conținea seria șasiului și astfel, printr-o simplă verificare online, s-a aflat că mașina condusă de Dragnea nu avea Inspecția Tehnică Periodică, o abatere rutieră care se pedepsește cu amendă și reținerea talonului de înmatriculare a autoturismului, scriu jurnaliștii citați.

 

 

În acel context, Liviu Dragnea a declarat că BMW-ul cu care a fost la mare în minivacanța de 1 mai aparține fiului său, a recunoscut că a circulat fără ITP și a recomandat poliției să se îndrepte spre fiul său și să îl amendeze, ca să „se învețe minte”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed