DSVSA Bistriţa a testat pentru aflatoxină furaje de la două ferme de vaci

Medicul veterinar Dorinel Bodolan, directorul interimar al DSVSA Bistriţa-Năsăud, a declarat, vineri, că laboratorul instituţiei are dotarea necesară pentru a stabili dacă furajele sunt contaminate cu aflatoxina B, nu şi pentru aflatoxina M1, care se află în lapte.

 

„Am luat probe de furaje de la cele mai mari două ferme de vaci din judeţ şi le-am analizat. Rezultatele sunt negative. E ceea ce am putut face noi aici, în laboratorul nostru. Pentru determinarea conţinutului de aflatoxină din lapte am trimis probe la Iaşi, dar sunt foarte aglomeraţi colegii de acolo şi ne-au spus că trebuie să mai aşteptăm până săptămâna viitoare, marţi. Eu sper să nu fie probleme din moment ce furajele pe care le ingerează animalele sunt în regulă”, a spus el.

 

Potrivit sursei citate, laboratorul DSVSA Bistriţa-Năsăud a primit solicitări să facă analize de furaje şi din alte judeţe, precum Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

 

„Am discutat deja cu colegii din judeţele învecinate. Vor trimite probe de furaje la noi şi vom încerca să aflăm cât de repede rezultatele”, a afirmat dr. Bodolan.

 

Recent, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bistriţa-Năsăud anunţa că a prelevat 56 de probe de lapte pasteurizat şi crud pe care le-a trimis la analiză la Iaşi în vederea determinării conţinutului de aflatoxină.

 

Ancheta vizând industria laptelui a început după ce s-au descoperit niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă, în 4 martie.

 

ANSVSA anunţa, în 7 martie, că a oprit de la livrare laptele crud produs de ferma respectivă, dispunându-se verificări în toată ţara, de la producători, la unităţi de procesare a laptelui.

 

Luni, ANSVSA anunţa că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

 

Miercuri, vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, afirma că laptele de la alte două centre de colectare ar conţine aflatoxină peste limitele admise, însă produsul nu a ajuns în comerţ, în total existând suspiciuni privind laptele din şapte unităţi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed