E incredibil! A acceptat 8 ani de închisoare printr-un acord!

Un inculpat pentru evaziune fiscală și spălare de bani a acceptat să facă aproape 8 ani de închisoare cu executare printr-un acord de recunoaștere cu procurorii Anticorupție. Acordul a fost încheiat între DNA Constanța și Eugenia Doina Mănăilescu, conform portalului instanței. 

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Anticorupție – ST Constanța care au calculat un prejudiciu de aproape 25 de milioane de euro. Magistrații au trimis dosarul spre judecată Tribunalului Constanța.

 

 

Speța a fost disjunsă dintr-un alt dosar, în care inculpații, administratorii unei societăți, au fost trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional.

Faptele ar fi fost comise în perioada 2006-2011 și ar fi constat, printre altele, în emiterea fictivă a peste 1000 de facturi fiscale în domeniul cerealelor, în valoare de peste 100 de milioane de lei.

Conform legislației în vigoare, dacă prejudiciul dintr-un dosar de evaziune fiscală depășește 500.000 de euro, pedepsele sunt încadrate între 9 și 15 ani cu executare.

 

 

Pe numele inculpatei mai există o condamnare de 7 ani, într-un dosar din 2018, astfel că i se vor contopi pedepsele primind pedeapsa cea mai mare la care se adaugă un spor din cealaltă pedeapsă.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed