Economia Germaniei a scăzut şi în primul trimestru din 2010

Prima estimare oficială cu cifrele primului trimestru ar urma să fie publicată de Oficiul Federal de Statistică la 12 mai.

În ultimul trimestru din anul trecut, PIB-ul Germaniei a stagnat în raport cu precedentele trei luni, după o creştere de 0,7% în trimestrul III şi 0,4% în trimestrul II. Primele trei luni ale anului trecut au adus Germaniei o scădere economică de 3,5%.

Temperaturile reci şi căderile masive de zăpadă de iarna trecută au paralizat activitatea din construcţii, subliniază Bundesbank. De asemenea, evoluţia vânzărilor de maşini noi, care a fost impulsionată anul trecut de primele de casare, şi stagnarea vânzărilor cu amănuntul stârnesc temeri referitoare la o nouă scădere a consumului gospodăriilor, în primele trei luni din 2009.

Totusi, după această scădere din primul trimestru, următoarele trei luni ar trebui să aducă o reluare a creşterii economice, după cum estimează banca centrală a Germaniei. Guvernul estimează, în acest an, o creştere a PIB de 1,4%, după o scădere de 5% anul trecut, cea mai mare de la al doilea război mondial încoace.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed