Economiştii: Nu este recesiune! Urmează doar vreo 12 luni de vremuri mai grele

0

Ca aceasta au fost de fapt ştirile care au alimentat speranţele jucătorilor  la bursele lumii ca şi ale marilor fonduri de investiţii care au acceptat creşterile indicilor bursieri de până ieri.

Întretimp, a venit şi  o veste buna de la banca sin Kansas City a sistemului Federal REserve. Prea târziu pentru dezamăgirea anticipativă a pieţelor. Azi scad.

Când lumea se pregătea de fapt de recesiune, vestea despre o creştere mai înceată este bună.

Sondajul Associated Press (AP) prevăzuse verdictul băncii FED din Richmond, una dintre cele 12 bănci de emisiune a dolarilor din sistemul Federal Reserve, care are rolul unei bănci centrale obişnuite.

Iată câteva dintre concluziile agregate din opiniile celor 43 economişti din mediul privat, corporativ şi academic, chestionaţi în această lună de către AP. Concluziile pe august sunt însă mai pesimiste decât cele pe iunie:

– Probabilitatea unei recesiuni în următoarele 12 luni este de 26 %. În iunie, era de 15 %.

Economia americană va înainta în pas de furnică (inch ahead), cu 2 % anualizat pe trimestrul iulie-septembrie şi cu 2,2 % din octombrie până în decembrie, dar economiştii americani cred că e prea puţin, chiar dacă ar fi mai mult decât în prima jumătate a anului 2011. Nu ar fi suficient pentru a reduce rata mare a şomajului mult. Abia anul viitor creşterea va fi abia mai puternică, spre bucuria preşedintelui… prezidenţiabil Obama.

– Consumul redus este un risc major pentru economie.

Rata şomajului se va opri în acest an la 9 % şi în 2012 la 8,5 %.

– Eforturile FED de a menţine ratele dobânzilor la minimele record nu pot avea succes în promovarea creşterii economice sau diminuarea şomajului. Dar vor determina creşterea preţurilor acţiunilor la burse.

Economiştii prevăd creşterea economică, crearea de locuri de muncă, a consumului şi a preţurilor la case pe tot parcursul anului viitor. Dar veniturile americanilor vor creşte atat de „uşor“ încât cei mai mulţi americani nu vor observa.

Probabil că românii nici atât, în cazul creşterilor lor.

România a înregistrat cea mai mică creştere economică din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut, conform unei estimări preliminare publicată marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).