Ecranul iPhone 5, „vinovat” pentru capacitatea insuficientă de producţie

0

Ecranul noului iPhone, mai subţire şi mai uşor datorită unei noi tehnologii care integrează senzorii touch în display, este produs de LG Display (Coreea de Sud) şi Japan Display (Japonia).

 

Noul ecran este una dintre piesele de rezistenţă ale iPhone 5, facilitând echiparea modelului cu piese mai performante şi un display mai mare, simultan cu reducerea grosimii şi greutăţii faţă de modelul anterior, transmite Bloomberg.

 

Producţia ecranului este însă un proces industrial mai complex faţă de tehnologiile mai vechi, contribuind la deficitul de capacitate care împiedică Apple să răspnudă cererii.

 

Compania americană a apelat şi la Sharp, cel mai mare producător japonez de ecrane LCD, pentru a-şi consolida portofoliul de furnizori, însă grupul nipon nu a reuşit să livreze la timp noul model de ecran, potrivit analiştilor Barclays.

 

LG şi Japan Display au avut de asemenea probleme, însă au reuşit să livreze suficiente ecrane pentru a permite Apple să anunţe vânzarea a 5 milioane de telefoane iPhone 5 în primul weekend de la debutul produsului.

 

Reprezentanţii Apple şi ai celor trei companii responsabile de producţia ecranelor au refuzat să comenteze informaţiile.

 

Acţiunile Apple au scăzut luni la New York cu 1,3%, investitorii arătându-se dezamăgiţi de vânzările iPhone 5 din primul weekend.