Ei sunt ”verișorii de aur” ai triatlonului românesc 

Gabriel Mihăilescu și Paul Galoiu sunt veri primari și au debutat împreună în echipa națională a României 

Au 15 ani, sunt veri primari, au început împreună să practice triatlonul, sunt legitimați la același club și au debutat împreună la echipa națională de juniori a României. Gabriel Mihăilescu și Paul Galoiu petrec tot timpul împreună, dar pe traseu sunt cei mai mari rivali.  

„Am mers în același timp la triatlon. Este o rivalitate aparte. Acum nu pot să zic mai multe, dar mă bucur foarte mult că mi s-a acordat încrederea de a concura pentru echipa României” – Paul Galoiu, triatlonist România. 

Gabi și vărul său au început triatlonul din întâmplare, după ce mama lui Paul a văzut un anunț că se fac înscrieri la un club din Constanța. 

”Înainte nu făceam nici un sport. După ce am ieșit din carantină mătușa mea a venit cu propunerea să facem triatlon, a văzut pe Facebook un anunț la un club și a spus să încercăm. Mă îngrășasem foarte foarte tare și am fost la primul antrenament, mi-a plăcut și de atunci n-am mai putut sta acasă și îmi ocup timpul numai cu acest sport” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist România. 

Gabi e îndrăgostit de bicicleta lui 

Puștiul din Constanța recunoaște că triatlonul i-a adus și prima dragoste: pentru bicicleta sa, pe care o ține în casă, o spală zilnic și uneori chiar vorbește cu ea. I-a dat și un nume: Furia Neagră! 

”Eu o țin în casă, pur și simplu aș spune că o iubesc. Este cam cel mai scump obiect al meu pe care îl am și țin la el foarte mult, o îngrijesc, o spăl. Furia Neagră se numește. Și-l merită pe deplin” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist România. 

De dragul bicicletei, sportivul a învățat să schimbe și lanțul. Profesor i-a fost unchiul lui, tatăl vărului său. 

”Știu să schimb lanțul, am stat pe lângă unchiul meu, care ne ajută pe mine și pe vărul meu să ne curățăm bicicletele și să le reparăm când avem vreo problemă și am învățat să schimb și un lanț” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist România. 

Și vărul lui, Paul Galoiu, este îndrăgostit de bicicleta pe care tocmai a primit-o cadou de la părinți. 

”Nu am botezat încă bicicleta, e foarte nouă. Mi-am luat-o acum două luni și a fost chiar o surpriză pentru mine. Nu știam că o să-mi ia părinții o bicicletă așa bună. Am fost foarte surprins și bucuros și apreciez foarte mult asta din partea lor” – Paul Galoiu, triatlonist România. 

„La primul autograf îmi va tremura mâna pe pix” 

Chiar dacă e foarte mic, trecând abia în clasa a noua, Gabriel Mihăilescu și-a stabilit obiective înalte, pe care însă nu vrea să le destăinuie, din superstiție. El a povestit, însă, ce ritual are înainte de un concurs.  

„Înainte de o cursă încerc să mă focusez foarte tare. Cu o seară înainte încerc să-mi vizualizez cursa, mă pregătesc. Îmi fac geanta, tot ce trebuie, streching, masaj și a doua zi să fiu pregătit. Obiectivul meu pentru acest an e unul foarte mare, sper să mi-l îndeplinesc. N-aș vrea să spun acum, dar vi-l voi spune când îl voi îndeplini” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist România. 

Gabi așteaptă, de asemenea, și momentul în care va acorda primul autograf, chiar dacă știe că va avea mari emoții. 

„N-am început să dau autografe, dar mă voi emoționa și probabil îmi va tremura mâna pe pix” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist România. 

Pentru Paul, cea mai frumoasă probă a triatlonului este ciclismul, iar cea în care se poate întâmpla orice este înotul.  

„Nu se vede bătălia în apă și nici nu ai cum să-ți dai seama cine te lovește sau cum te lovește. Trebuie doar să speri că nu-ți dau jos ochelarii și poți să continui. Ciclismul e proba mea preferată și punctul meu forte în triatlon” – Paul Galoiu, triatlonist România. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed