Electrica va depune o ofertă pentru a participa la construcţia reactoarelor 3 şi 4

Electrica a participat şi la selecţia realizată anul trecut pentru cele două reactoare, calificându-se alături de alte 12 companii şi consorţii, însă selecţia investitorilor a fost reluată, întrucât procesul fusese demarat în lipsa unei Hotărâri de Guvern care să îl legifereze.

„Electrica este interesată să participe la construcţia unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă şi va depune, în perioada următoare, o ofertă în acest sens”, a declarat, marţi, pentru NewsIn, directorul general al Electrica, Corneliu Stan.

În ceea ce priveşte microhidrocentralele, Stan a afirmat că Electrica va achiziţiona caietul de sarcini şi, în funcţie de gradul de fezabilitate, va lua o hotărâre în privinţa achiţiziei de astfel de capacităţi.

De asemenea, acesta a arătat că societatea pe care o conduce are în vedere investiţii în energia electrică produsă din resurse regenerabile, în special din surse eoliene. „Pentru început, avem în vedere capacităţi de producere a energiei eoliene de 50 MW, însă realizarea acestora ar putea dura doi ani, doi ani şi jumătate, întrucât doar studiile durează un an, după care stai la rând să aştepţi echipamentele”, a explicat Stan.

Potrivit acestuia, investiţiile pentru capacităţile de producere a energiei din surse eoliene s-ar putea situa în jurul valorii de 1,2 – 1,3 milioane de euro pe MW. De asemenea, Stan a spus că Electrica are în vedere şi producţia de energie din biomasă, fără a detalia acest subiect.

Termenul limită pentru depunere ofertelor angajante în vederea participării la construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă este 25 octombrie 2007. Realizarea celor două unităţi presupune investiţii de peste 2,2 miliarde de euro, iar fiecare din cele două reactoare ar urma să aibă o putere instalată de 720 MW.

Guvernul a aprobat, la mijlocul lunii iunie, printr-o Hotărâre, strategia de selectare a investitorilor pentru finalizarea Unităţilor 3 şi 4 Cernavodă, strategie care are în vedere finalizarea procesului de atragere a investitorilor şi înregistrarea noii societăţi dedicate Unităţilor 3 şi 4 la începutul anului 2008, astfel încât lucrările efective să înceapă în cursul aceluiaşi an. Punerea în funcţiune a Unităţilor 3 şi 4 este prevăzută pentru 2014, respectiv 2015.

Potrivit actului normativ, construcţia reactoarelor 3 şi 4 este prevăzută a fi realizată prin atragerea în mod transparent a capitalului privat al companiilor cu bonitate şi forţă financiară, care sunt dispuse să se asocieze cu Nuclearelectrica  în vederea finalizării şi operării obiectivului energetic. Sursele de finanţare urmează a fi atrase de către acţionari, atât sub formă de acţiuni, cât şi surse financiare, atrase prin emisiuni de bonduri sau credite. Investitorii selectaţi pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 vor contribui cu aport în numerar, reprezentând 30% din costurile de realizare a proiectului la capitalul social al companiei de proiect.

În primă fază, pentru construcţia reactoarelor trei şi patru se calificaseră 13 companii şi consorţii: AES Corporation (SUA), Alro Slatina, TESS Conex- ASAM-Iaşi, Ansaldo (Italia) şi AECL (Canada), Unit Investments( Luxemburg ) – Dogan Enerji (Turcia), Electrabel (Belgia), Electrica, ENEL (Italia), E.ON Energie (Germania), Gabriel Resources (Canada), Iberdrola (Spania), KHNP (Coreea de Sud) şi RWE Power (Germania).

În ceea ce priveşte privatizarea microhidrocentralelor, directorul general al Hidroelectrica, Traian Oprea, declara, săptămâna trecută, că societatea pe care o conduce va scoate la licitaţie 16 microhidrocentrale în luna octombrie. Potrivit angajamentelor de aderare la Uniunea Europeană, România trebuie să privatizeze toate cele 150 de microhidrocentrale aflate în posesia statului. Până în prezent au fost privatizate 48 dintre acestea.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed