Elevii, interesați de educația financiară. Are loc ediția a doua a Concursului de cultură şi educaţie financiar-contabilă

Elevii sunt interesați de educația financiară, iar mulți dinte aceștia visează să devină antreprenori. Visurile devin realitatea cu ambiție, muncă și devotament. Primii pași către o viitoare carieră se fac din școală. Așadar, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) şi Ministerul Educaţiei organizează, vineri, 19 aprilie, începând cu ora 10.00, la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanţa, cea de-a doua ediţie a Concursului de cultură şi educaţie financiar-contabilă.

„Elevi de clasa a XI-a, liceu – filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activităţi economice, din învăţământul preuniversitar de stat şi particular, se vor întrece în faza judeţeană a concursului, pe care sperăm să îl înscriem în agenda celor mai importante competiţii destinate elevilor”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Elena Vlad, preşedinte CECCAR – filiala Constanţa.

CECCAR şi Ministerul Educaţiei vor acorda diplome şi certificate. Astfel, fiecare elev participant la concurs va primi certificat nominal. Diplomele vor fi acordate elevilor – premiul I, premiul II, premiul III, menţiune -, profesorilor îndrumători şi instituţiilor participante în cadrul unei festivităţi de premiere care va avea loc luni, 22 aprilie, la sediul filialei CECCAR din Constanţa, din str. Cuza Vodă nr. 29.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed