Eric Schmidt – CEO Google – vizitează Coreea de Nord, ţara fără Internet

0

Vizita este organizată de fostul guvernator democrat din New Mexic, Bill Richardson, în scopuri umanitare. Detalii mai exacte, precum programul întâlnirilor pe care le va avea delegaţia amerciană la Phenian şi ce obiective vor vizita nu au fost făcute publice deocamdată.

 

 

Richardson se află la a opta vizită în Coreea de Nord din 1996, când a avut misiunea de a obţine eliberarea unui cetăţean american acuzat de spionaj. Cea mai recentă deplasare la Phenian a fost făcută în urmă cu câteva zile, după ce oficialii nord coreeni anunţaseră arestarea unui american, Kenneth Bae, fără a comunica însă şi acuzaţiile ce i se aduceau.

 

 

 

Alăturarea lui Eric Schmidt va genera cu siguranţă mult mai multă publicitate acestei vizite, însă nu este clar dacă preşedidentele uneia dintre cele mai mari companii Hi-tech din lume va avea aranjată şi o întrevedere cu conducătorul suprem, Kim Jong-un, sau cu alţi lideri de la vârful ierarhiei partidului comunist.

 

 

Până acum, potentaţii politici au peferat să ignore prezenţa unor delegaţii americane în ţara lor, aşa cum au făcut în 2008, când New York Philharmonic, însoţită de un grup de importanţi de oameni de afaceri a vizitat Phenianul, sau în 2005, când Ted Turner, patronul CNN a fost curios să vadă pe viu realizările celui mai represiv regim de sorginte bolşevică din lume.

 

 

Vizita şefului Google este cu atât mai de neexplicat, cu cât cei 24 de milioane de cetăţeni nor-coreeni sunt ţinuţi într-o izolare aproape totală faţă de Web.

 

10 domenii active în Correa de Nord

 

Google, care deţine cel mai popular motor de căutare din lume, este adeptul accesului liber la informaţii şi “accesibilitate universală”. Cele mai mari greutăţi le întâmpină compania în China, unde se confruntă cu o cenzură tot mai puternică, totodată şi singura ţară ce mai susţine regimul din Coreea de Nord.

 

 

Această vizită ar putea totuşi să fie semnul unui început de dezgheţ la Phenian, deoarece Kim Jong-un, în primul speech de Anul Nou din ultimele doua decenii, a subliniat în mod repetat importanţa ştiinţei şi tehnologiei, fără a menţiona însă computerele smartpone-urile sau internetul.

 

 

Numărul de conexiuni la internet în Coreea de Nord este limitat doar la câteva întreprinderi şi structuri guvernamentale. Deocamdată sunt aproximativ 10 site-uri ce utilizează codificarea internaţională a ţării, care este .kp.