Euro s-a depreciat faţă de dolar, în urma declaraţiilor preşedintelui Fed

0
În jurul orei 12:00, ora României, euro se deprecia uşor în faţa dolarului, la 1,4939 dolari, faţă de nivelul de luni seară, de 1,4972 dolari.

Faţă de yen, moneda europeană a pierdut, de asemenea, teren, la 132,91 yeni, de la 133,35 yeni în seara precedentă. Şi dolarul s-a depreciat în faţa monedei japoneze, la 88,97 yeni, de la 89,05 yeni la încheierea şedinţei de luni.

În cadrul unei declaraţii din cadrul Clubului economic din New York, preşedintele băncii centrale americane, Federal Reserve, a declarat luni că supraveghează îndeaproape cursul dolarului şi că instituţia este „atentă la implicaţiile evoluţiei dolarului” asupra politicii monetare.

Dolarul a fost avantajat de comentariile lui Ben Bernanke, „care a abordat măcar în parte neliniştile legate de nivelul slab al dolarului şi de rolul său de alimentare a tranzacţiilor de tip carry-trade”, practică prin care investitorii împrumută fonduri într-o monedă cu un randament mic, precum dolarul sau yenul, pentru a deschide poziţii pe valute cu randamente mai mari, arată analiştii Barclays Capital.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!