Fanii echipei Spaniei sunt cei mai cheltuitori suporteri de la turneul final din Africa de Sud

0

Conform unui studiu ING realizat în rândul a jumătate dintre naţiunile prezente la competiţia africană, brazilienii ar oferi până la 800 de euro de fiecare pentru a-şi sprijini selecţionata, iar spaniolii şi-ar cheltui toţi banii de buzunar cumpărând produse inscripţionate cu numele jucătorilor favoriţi.

Fotbalul a devenit o industrie extrem de puternică a zilelor noastre, iar organizatorii marilor turnee dedicate acestui sport contează pe acest aspect. Carburantul tuturor evenimentelor mondiale actuale sunt suporterii, iar marketingul fiecărei selecţionate creşte şi cifrele rapoartelor economice ale federaţiilor naţionale. Nici turneul final din Africa de Sud nu face opinie separată de la trendul universal, astfel că statisticile înregistrează creşteri substanţiale în rândul sponsorilor şi partenerilor oficiali ai competiţiei în ce priveşte vânzările.

Cei mai cheltuitori fani prezenţi la acest eveniment sunt, în opinia unui studiu realizat de ING, spaniolii. Suporterii iberici sunt dispuşi să dea din propriul buzunar, în medie 27 de euro pentru a cumpăra diverse efecte cu însemnele propriei naţionale. La polul opus se plasează olandezii, care au hotărât să nu scoată mai mult de 5 euro din conturi pentru a-şi achiziţiona produse din parcurile realizate special de organizatorii africani în jurul stadioanelor.

Potrivit economistului şef al biroului economic al ING din Olanda, cu cât o echipa ajunge mai departe în competiţie, cu atât efectul asupra economiei va fi mai pozitiv. Conform studiilor realizate de firma batavă, mondialul are repercusiuni la locul de munca şi în magazine, precum şi asupra încrederii şi a consumului.