Ministerul Mediului va relua paşii pentru autorizarea proiectului Roşia Montană

Potrivit lui Borbely, Comitetul de Analiză Tehnică se va reuni, cel mai probabil, săptămâna viitoare, pentru a lua în discuţie proiectul Roşia Montană.

„Se fac paşii necesari să se verifice acest certificat de urbanism, dacă este în concordanţă cu prevederile legale, urmând ca după aceea să se întrunească Comitetul de autorizare tehnică, care reia acele discuţii în legătură cu studiul de impact, care va trebui să fie reluat, mai mult ca sigur, pentru că, chiar dacă au fost discutate patru capitole, trebuie dânşii să depună din nou acest studiu de impact. Conform legislaţiei în vigoare, după ce se termină aceste discuţii, pe baza propunerii, evident, a Agenţiei regionale şi pe baza propunerii ministerului, se va da autorizaţia de mediu prin hotărâre de guvern”, declara Borbely la 4 mai, imediat după depunerea certificatului.

Ministrul afirmase anterior, cu ocazia unei vizite la Roşia Montană, că nu se va împotrivi proiectului de exploatare minieră propus în zonă şi îl va propune guvernului, dacă se va dovedi sigur pentru mediu şi „nu va păgubi pe nimeni”.

La începutul lunii mai, Parlamentul European (PE) a votat în favoarea unei solicitări privind interzicerea mineritului pe bază de cianuri. Parlamentul invita astfel Comisia Europeană „să propună interzicerea totală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2011”, argumentând că „aceasta este singura modalitate sigură de protejare a resurselor noastre de apă şi a ecosistemelor împotriva poluării cu cianuri în urma activităţilor miniere şi să efectueze, totodată, o evaluare normală a impactului”.

Dezvoltatorul proiectului din România, compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), eticheta votul din PE drept un un atac orchestrat și fără scrupule împotriva României și dezvoltării sale viitoare. „Votul nu are niciun efect juridic și nu schimbă legislația aplicabilă în prezent pentru mineritul din UE. România respectă în totalitate legislația europeană cu privire la minerit. Această legislație a fost revizuită în urmă cu doar patru ani, ca urmare a unei analize și dezbateri complete și detaliate, care asigură utilizarea cianurii în condiții de siguranță, creând în același timp locuri de muncă și contribuind la dezvoltarea tuturor statelor membre”, au afirmat reprezentanţii RMGC.

Organizaţiile neguvernamentale ce susţin proiectul Roşia Montană ceruseră PE, într-o scrisoare deschisă, să respingă moţiunea de interzicere a cianurii in minerit, pe motiv că aceasta ar fi o grea lovitură dată dezvoltării economice a Uniunii Europene. Demersul societăţii civile a fost susţinut de alte aproape 40 de primării, organizaţii ale societăţii civile şi federaţii sindicale, care, după cum se arăta în scrisoare, sunt convinse la rândul lor că proiectul minier de la Roşia Montană este „singura şansă reală de dezvoltare a zonei”.

În prezent, proiectul de la Roşia Montană este stopat din cauza faptului că Ministerul Mediului a suspendat, în 2007, procedura de analiză a studiului de impact, invocând lipsa certificatului de urbanism. Reprezentanţii RMGC au afirmat că acest lucru s-a făcut abuziv, fără respectarea legii, şi că vor ca guvernul să reanalizeze proiectul şi să ofere cât mai repede un răspuns.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed