Această formă de menţinere în viaţă a companiilor falimentare prin metoda „debtor-in-possession (DIP)”, a fost o formă populară şi eficientă de finanţare în cea mai mare parte a ultimului deceniu, în contextul în care creditorul companiei falimentare este primul care îşi primeşte banii înapoi după ce compania iese din faliment sau lichidează activele.

În prezent, însă, companiile care intră în faliment realizează că au foarte puţine active care nu au fost deja oferite drept garanţie creditorilor, făcând dificilă obţinerea finanţării DIP. În plus, tensionarea pieţelor de credit, care e posibil să fi contribuit la intrarea în faliment, a limitat disponibilitatea împrumuturilor după declararea falimentului.

„Cred că faptul că finanţarea DIP a devenit mai greu de obţinut este un truism”, a declarat Lisa Donahue, lider al unei firme de restructurare financiară.

„Companiile se îndreaptă către faliment cu puţine active ce pot fi folosite drept garanţie pentru că au numeroase alte împrumuturi garantate prin acestea”, a spus Donahue. „Activele libere, pentru acoperirea garanţiei unei finanţări DIP sunt foarte greu de obţinut”, a adăugat aceasta.

În plus, lipsa de lichiditate şi concurenţa fac împrumuturile DIP şi mai greu de obţinut, ducând dobânzile şi comisioanele la un nivel inacceptabil.

Dobânzile percepute şi comisioanele s-au dublat la 5-7% de la nivelul de 2,5%, în timp ce perioadele de creditare au scăzut de la 2 ani la 6-12 luni.

Acest fapt face ieşirea din faliment şi mai dificilă, a mai spus Donahue.

Procesul de consolidare de pe Wall Street nu a încurajat competiţia. În acest an, JPMorgan a cumpărat Bear Stearns, o mare parte din banca de investiţii Lehman Brothers a fost preluată de Barclays, iar Merrill Lynch a negociat preluarea sa de către Bank of America.

Fondurile de hedging şi fondurile private de investiţii au renunţat, de asemenea, să acorde credite, a spus Bill Wexler, preşedintele grupului naţional de consultanţă din cadrul BBK.

NewsIn