FMI a alocat României 1,4 mld. dolari în cadrul programelor de alocare de DST

0

„O alocare generală de DST-uri, în valoare de 250 miliarde dolari, a devenit efectivă vineri, 28 august. Alocarea este menită să furnizeze lichiditate sistemului economic mondial prin suplimentarea rezervelor valutare ale statelor membre ale FMI”, arată un anunţ al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Alocarea generală de DST-uri a fost făcută pentru 186 de state membre ale FMI, proporţional cu cotele lor actuale în cadrul Fondului, care sunt calculate în funcţie de ponderea ţărilor în economia globală.

În cadrul acestei alocări generale, România poate dispune, de vineri, de 1,19 miliarde dolari (763,7 milioane DST).

„Separat, FMI mai pune la dispoziţie o alocare unică de DST-uri, care a intrat în vigoare pe 10 august 2009 şi care va intra în vigoare pe 9 septembrie 2009. Totalul în cadrul acestei alocări speciale se ridică la 21,5 miliarde DST, respectiv 33 miliarde dolari”, se mai precizează în anunţul FMI.

În cadrul alocării speciale, România poate beneficia de 145 milioane DST (227 milioane dolari), suma totală pentru cele două tranşe puse la dispoziţie ridicându-se astfel la 908,8 milioane DST (1,4 miliarde dolari).

România are în desfăşurare un acord extern de finanţare, în cadrul căruia FMI s-a angajat să împrumute statul cu aproape 13 miliarde euro.

Planul a fost aprobat în aprilie de G20, grupul celor mai importante state industrializate şi emergente, pentru a injecta lichidităţi în sistemul financiar global, într-un moment în care rezervele internaţionale ale statelor constituie o marjă de siguranţă în contextul crizei globale.

Statele pot folosi aceste alocări pentru rezervele valutare, prin operaţiuni de tip swap. DST reprezintă moneda virtuală a Fondului Monetar Internaţional, a cărei valoare este calculată în raport cu un coş valutar format din dolar, yen, lira sterlină şi euro. Tranzacţiile în interiorul FMI sunt calculate în DST.