FMI către România: Vă reveniți prea încet din criză

Anghel Alexandru

România a avut anul trecut cea mai bună performanţă în termeni de creştere din regiune, doar Letonia s-a situat mai bine, însă reformele structurale şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene sunt necesare pentru a menţine creşterea. Aşteptăm un progres mai bun”, a declarat joi Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al Fondului Monetar Internaţional pentru România şi Bulgaria, într-o conferinţă pe tema controlului financiar.

 

El a arătat însă că performanţa economică depinde prea mult de factori precum vremea, care influenţează evoluţia agriculturii, care contribuie cu 6% la PIB.

 

“Agricultura rămâne un factor important de creştere economică, dar face economia vulnerabilă la şocuri, se înregistrează anual oscilaţii pe fondul acestui factor”, a spus Tolosa.

 

El a atras atenţia că România ar trebui să profite de oportunităţile pe care le are pentru a susţine şi accelera avansul economic, respectiv atragerea intensă de fonduri UE, concentrarea pe exporturi şi energie.

 

Oficialul FMI a arătat că exporturile din România reprezintă doar 40% din PIB, în timp ce în alte state se ajunge la un nivel de 100%.

 

“Spre exemplu, dacă luăm în considerare exporturile către Germania, Cehia exportă 25,5% din PIB, deci un sfert din PIB-ul Cehiei reprezintă exporturi în Germania, Ungaria are 21%, pe când România are doar 6,4% exporturi în Germania, de patru ori mai mici decât în cazul Cehiei. Este o oportunitate imensă pentru România să se dezvolte pe acest segment”, a precizat Tolosa.

 

Totodată, el spune că România are o sursă diversificată de energie şi ar trebui să profite de acest avantaj, fiind multe sectoare în industria energetică cu potenţial de creştere. Mai mult, energia are o pondere de doar 10% din total importuri, pe când în alte ţări nivleul se situează la 30-35%, aspect care poate fi speculat pentru dezvoltarea economică.

 

Pe de altă parte, absorbţia slabă a fondurilor UE plasează România pe ultimul loc, deficit pe care trebuie să-l acopere rapid, întrucât alte state precum Polonia au profitat de banii europeni pentru a-şi reveni din criză şi a relua creşterea economică susţinută.

 

 

FMI

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole