FMI: Vă dăm banii cel mai probabil în Ianuarie. Ţinem legătura (VIDEO)

Deficitul bugetar va ajunge cel mai probabil la 7,8%, faţă de 7,3% cât era fixat în acord. “Nu consider ca Ministerul Finanţelor nu şi-a făcut treaba, ci că în afara autorităţii centrale s-au petrecut lucruri care au dus la acest deficit mai mare”, a spus şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.

Reprezentantul FMI a anunţat că în aceste condiţii este greu de crezut că tranşa va fi acordată României până la sfârşitul lui decembrie. Dar nu din cauza deficitului pe 2009, ci din cauza lipsei bugetului pe 2010.

“Cel mai probabil, tranşa va fi acordată undeva în luna ianuarie. E posibil şi până la finalul lui decembrie, dar e foarte greu de crezut că lucrurile se vor mişca foarte repede la nivel politic”, a spus Franks.

„Am făcut un progres excelent cu autorităţile din România. Putem trece la eliberarea următoarei tranşe imediat ce situaţia politică se linişteşte. Vom continua discuţiile în zilele următoare, de la sediile noastre, pentru că nu am reuşit să finalizăm misiunea de evaluare. Suntem pregătiţi să trimitem o misiune pentru continuarea şi finalizarea acestei misiuni când tensiunile politice se vor calma”, a declarat şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks.

FMI estimează o creştere economică de 0,5% în 2010

“Scăderea puternică s-a aplatizat, iar în următoarele luni economia o să intre pe creştere. Pe final de an o să aveţi o creştere economică robustă. Astfel, aşteptam pe 2010 o creştere, destul de mica, de aproximativ 0,5%„, a declarat şeful delegaţiei FMI.

Ţintele atinse până în septembrie

Rezervele nete ale BNR, ţinta de inflaţie şi ţinta de deficit a guvernului au fost respectate pentru luna septembrie. Ţinta de cheltuieli publice n-a fost însă îndeplinită şi nu avem încă informaţiile pentru calculul reducerii arieratelor din sectorul public. Credem totusi ca tinta nu a fost atinsă”, a spus Jeffrey Franks.

Bile negre pentru administraţiile locale şi societăţile de stat

„Dacă ne uităm la ţintele fiscale vedem că performantele Guvernului au fost bune. Există însă derapaje la autorităţile locale şi la societăţile de stat. Intorcându-ne la aşteptările legate de program, sunt veşti bune. Aprobarea de către Curtea Constituţionala a setului de masuri pe care le convenisem cu guvernul in august ajuta sa indepliniti obiectivele. Au fost totuşi aprobate prea tarziu pentru a putea avea efecte în plin pe 2009. Asta înseamnă că nu ne aşteptăm la întrunirea condiţiilor de deficit convenite în acord. În ce priveste ţintele Băncii Naţionale, ne aşteptăm să nu aibă probleme până la sfârşitul anului.”, a explicat Jeffrey Franks.

FMI a dat României primele două tranşe din pachetul de asistenţă financiară negociat, în valoare totală de 6,57 miliarde euro. A treia tranşă, de 1,5 miliarde euro, era programată iniţial pentru jumătatea lunii decembrie, conform calendarului stabilit.

Comisia Europeană a amânat deja acordarea celei de-a doua tranşe, de 1 miliard de euro, din împrumutul acordat României, în valoare totală de circa 5 miliarde euro, pe o perioadă de doi ani.

Jumătate din tranşa FMI şi întreagă tranşă de la CE erau destinate finanţării deficitului bugetar.

Isărescu este îngrijorat de întârzierea tranşei FMI, ce îngreunează mult finanţarea deficitului

Piaţa va interpreta negativ o amânare a tranşei de la FMI, iar principala problemă va fi finanţarea deficitului bugetar în trimestrul IV, a spus vineri guvernatorul BNR Mugur Isărescu, adăugând că nu îşi aminteşte de vreun an în care cheltuielile bugetare s-au încadrat în limite în ultimele 2 luni.

„Sunt îngrijorat pentru două motive: primul va fi că FMI va da un mesaj pozitiv, pentru că majoritatea criteriilor au fost îndeplinite, dar sunt sigur că pieţele nu vor percepe pozitiv, ci va fi o percepţie a neîndeplinirii condiţiilor”, a declarat Isărescu.

Al doilea motiv de îngrijorare este dat de finanţarea deficitului bugetar, „o problemă acută”, ce pune constrângeri „foarte mari în ultimul trimestru din acest an, a subliniat guvernatorul.

„Ştiu din anii precedenţi – de 20 de ani nu ştiu să fi fost vreo excepţie – că în noiembrie şi în decembrie au fost depăşite cheltuielile bugetare. Nu văd cum am face excepţie anul acesta”, a mai afirmat Isărescu.

Isărescu: BNR şi-a respectat „cu marjă de confort” condiţiile din acordul cu FMI

Banca Naţională a României (BNR) şi-a respectat condiţiile din acordul cu FMI „cu marjă de confort”, însă criteriile care ţin de adoptarea legilor, inclusiv a bugetului de stat pe 2010, nu au fost respectate, a declarat vineri guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

„FMI va transmite un mesaj pozitiv, pentru că majoritatea criteriilor au fost îndeplinite, chiar cu o marjă de confort. Dar alte criterii nu au fost îndeplinite, care ţin de sfera legislativă, inclusiv bugetul de stat”, a spus Isărescu.

El a adăugat că banca centrală va aborda problema amânării tranşei „cu îngrijorare”, dar BNR este pregătită să răspundă situaţiei.

FMI a dat României primele două tranşe din pachetul de asistenţă financiară negociat, în valoare totală de 6,57 miliarde euro. A treia tranşă, de 1,5 miliarde euro, era programată iniţial pentru jumătatea lunii decembrie, conform calendarului stabilit.

Şeful delegaţiei FMI vine la The Money Show

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, este invitatul special al lui Radu Soviani la ediţia din această seară a emisiunii The Money Show din această seară.

Urmăreşte live emisiunea The Money Show pe Money WebTV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed