Fondurile mutuale au ieşit din 2009 cu active nete de 3,35 de miliarde de lei (VIDEO)

Incertitudinile de pe pieţele de capital au determinat investitorii să aleagă fondurile monetare şi de obligaţiuni, care au cel mai redus grad de risc. Peste 83% din titlurile fondurilor mutuale cumpărate anul trecut, de aproape 4 miliarde de lei, au fost unităţi ale fondurilor monetare şi de obligaţiuni.

Activele fondurilor monetare au crescut de peste cinci ori până la 1,79 miliarde de lei. Acest tip de fonduri sunt folosite şi de companii în managementul de trezorerie.

De exemplu, persoanele juridice deţin titluri care echivalează cu 70% din activele nete ale fondului monetar Simfonia 1, administrat de BRD Asset Management. Simfonia 1 este al treilea cel mai mare fond monetar de pe piaţă.

Numărul unu aparţine fondului BCR Monetar, cu active nete de 819 milioane lei şi adminstrat de Erste Asset Management România. Acesta din urmă este liderul industriei fondurilor mutuale, cu o cotă de piaţă de 43%. Erste este urmată de Raiffeisen Asset Management, cu o cotă de 30% şi care administrează al doilea fond monetar ca mărime.

Investitorii au fost mult mai puţin atraşi de fondurile cu expunere pe acţiunile tranzacţionate la bursă, în ciuda performaneţelor neaşteptat de bune ale acestora.

Şase fonduri mutuale de acţiuni au înregistrat randamente de peste 50% pe anul trecut. Fondul Active Dinamic, administrat de Swiss Capital Asset Management, a reuşit să dubleze valoare activelor sale.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed