Care este formația preferată a lui Vladimir Putin /VIDEO! Au concertat și după anexarea Crimeei

0

Vladimir Putin, liderul care a reușit să bage spaima în Occident sărbătorește fiecare aniversare privată ori națională cu mare fast.

Manifestări de la care nu lipsește formația sa preferată, singura la concertele căreia Vladimir Putin nu s-a sfiit să se manifeste ori să cânte odată cu trupeții. Nu este o trupă occidentală, ci una autentic rusească, care are în repertoriu balade patriotice. Lyube este grupul favorit al lui Vladimir Putin, melodiile muzicienilor fiind de influență etno rock dar și militară. Ba chiar l-a numit pe solistul grupului originar din Lyubertsy, aproape de Moscova, Nikolay Rastorguev drept deputat în Duma de Stat și consilier cultural al guvernului rus.

Încă o mare vedetă Antena 1 are gânduri de plecare din echipă. ”Se va întâmpla, cu siguranță!”

Care este formația preferată a lui Vladimir Putin. Ultimul mare concert a avut loc anul trecut, la aniversarea anexării Crimeei

Grupul a apărut în 1990 iar cel mai mare concert l-a avut în 2001, în celerba Piață Roșie, unde au cântat de Ziua Victoriei. Ultimul mare concert a avut loc anul trecut, la aniversarea anexării Crimeei.

Un alt muzician pe care îl ascultă Vladimir Putin este Vladimir Vîsoțki, un legendary muzician și port rus ce se bucură de o popularitate imensă.