Prea puţini europeni mai acceptă astăzi provocarea de a trece graniţele intracomunitare pentru a se reloca în altă ţară cu locul de muncă. Barierele lingvistice sau, mai simplu, inerţia sunt motive des invocate la nivel personal. Dar tocmai aceste vremuri de criză în care milioane de tineri din sudul continentului sunt lipsiţi de orice perspectivă ar trebui să reprezinte un impuls pentru a trece peste aceste inconveniente. Dacă nu acum, atunci când?!
Mobilitatea muncii trebuie să scape, în sfârşit, de izul eşecului. Pentru că oamenii nu se uită după joburi în străinătate nu doar din motive personale, ci cu precădere din cauza barierelor birocratice aberante şi din cauza sentimentului că „nu prea aş fi binevenit acolo”. Dar mobilitatea este o adevărată binecuvântare, inclusiv pentru ţara gazdă care îşi poate acoperi deficitul de forţă de muncă. Către exterior, UE a arătat că este hotărâtă să menţină moneda Euro şi unitatea continentului. E timpul ca Europa să arunce o privire şi în interiorul graniţelor sale şi să facă ceva şi pentru cetăţenii săi, scrie RFI Romania.
Dacă un guvern face reclamă pentru locurile de muncă din afara frontierelor naţionale, nu înseamnă că acel Executiv a eşuat sau că declară falimentul statal. Europa are mult mai multe de oferit oamenilor decât va putea vreodată să o facă un singur stat naţional. Dacă nu schimbăm ceva în curând, Uniunea Europeană va deveni un proiect elitist care îşi motivează existenţa prin succesele anilor trecuţi. Dar cu viitorul cum rămâne?!
Nebunia scurgerilor – ce valoare mai are azi un scandal? (The Guardian)
Când o informaţie „se scurge” în presă avem de-a face cu un scandal. În Marea Britanie am avut o sumedenie în ultima vreme: bugetul, catalogul de risc din sistemul sanitar, raportul privind violenţele din Londra etc. Guvernul britanic pare să nu ştie să administreze ştirile. Sau totul e doar o perdea de fum?
De fiecare dată când vedeţi informaţii confidenţiale ajunse în presă – cu alte cuvinte „scurse” către jurnalişti – trebuie să vă întrebaţi cui îi foloseşte acest gest informaţional? Odată găsit răspunsul la această întrebare vă puteţi da seama cine câştigă din asta şi cine a dat drumul la acea informaţie.
În ultima vreme, guvernul britanic a fost o „victimă” a acestor scurgeri, problema este însă faptul că din documentele ajunse în spaţiul public nu reiese niciun câştigător clar. Niciun partid, niciun personaj identificabil. Aşa încât, într-o asemenea situaţie, nu are de câştigat, de fapt, decât guvernul. Cabinetul a avut câteva zile în care a fost acuzat de incapacitate administrativă, aşa că era nevoie de o distragere a atenţiei. Putem să ne imaginăm o adaptare a afişelor din perioada secetei. Pe ele scria „nimeni nu poate face să plouă, dar cu toţii putem economisi apă”. Varianta nouă ar fi „nimeni nu poate face ştiri noi, dar cu toţii putem crea o diversiune”.
Sudan: incendiaţi recoltele, otrăviţi fântânile (Washington Post)
La începutul acestei săptămâni, noul stat numit Sudanul de Sud aproape că intra în război cu Sudanul după ce ţările s-au separat în urmă cu abia opt luni. Sudanul a bombardat vecinul de la sud după ce acesta din urmă şi-a trimis trupe în nord ca să ocupe o instalaţie petrolieră.
Problema e împărţirea resurselor după proclamarea independenţei Sudului. Odată cu divizarea fostului Sudan, noul stat din sud a rămas cu majoritatea zăcămintelor de petrol. Dar exportul ţiţeiului extras se face prin conductele nordului şi aici apare problema: cele două guverne nu au găsit modalitatea de a împărţi echitabil veniturile astfel generate.
În prezent, Sudanul de Sud nu mai exportă petrol. Pentru piaţa internaţională înseamnă un deficit de 135.000 de barili de petrol în fiecare zi. Nu mai e mult până când această situaţie se va resimţi şi în preţul internaţional. Pe cale de consecinţă însă, nici cele două ţări sudaneze nu mai încasează nimic, ceea ce va înrăutăţi situaţia umanitară extrem de dificilă din aceste state deja măcinate de război civil de mulţi ani încoace.
DSK şi imunitatea (Le Figaro)
Chiar dacă la New York procedurile penale împotriva lui Strauss-Kahn au fost sistate, procesul civil continuă sub acuzaţiile de „agresiune violentă şi sadică”.
Diferenţa majoră între cele două proceduri este, în mod evident, că DSK găsit vinovat într-un proces civil nu riscă închisoare. Dar despăgubirile la care ar putea fi extrem de dureroase pentru fostul şef al FMI. Experţii nu se aşteaptă însă să se ajungă la un verdict ăn acest caz. Majoritatea proceselor civile se încheie cu o înţelegere amiabilă între părţi tocmai pentru a evita proceduri interminabile şi costuri prea mari. Chiar şi aşa, Nafissatou Diallo, camerista pe care DSK ar fi agresat-o sexual la New York, va fi cu siguranţă mai bogată cu câteva milioane de dolari.
Deocamdată, chestiunea spinoasă încă neclarificată este „imunitatea absolută” pe care avocaţii lui DSK o invocă în favoarea clientului lor – imunitate la momentul comiterii presupusei infracţiuni. Judecătorul american urmează să se pronunţe asupra acceptării acestui argument în scurt timp.
