Franța a raportat peste 1.000 de vehicule incendiate și mai mult de 500 de persoane reținute în noaptea de Revelion, potrivit Ministerului de Interne, notează Agerpres. Autoritățile au precizat însă că incidentele au fost mai puțin violente decât în anul precedent, vorbind despre violențe urbane mai limitate.
Franța: bilanțul autorităților arată o noapte mai calmă în marile orașe
În total, 505 persoane au fost reținute, iar 403 au fost plasate în arest preventiv. Comparativ, în noaptea de Revelion dintre 2024 și 2025 au fost înregistrate 420 de rețineri și 310 arestări preventive la nivel național.
Numărul vehiculelor incendiate a crescut însă față de anul trecut. Datele oficiale arată că 1.173 de mașini au fost incendiate în 2025, față de 984 în 2024.
Ministerul de Interne a subliniat că situația generală a fost mai calmă.
„Toți prefecții de zonă au raportat o noapte mai puțin agitată în cartiere comparativ cu anul trecut și violențe urbane mai limitate”, a precizat instituția, menționând și un număr mai redus de atacuri directe asupra forțelor de ordine.
Chiar și așa, polițiștii au fost ținta unor atacuri cu mortiere artizanale și artificii în mai multe orașe, printre care Nisa, Lyon, Strasbourg și Rennes, potrivit unor surse din poliție citate de AFP.
Pentru asigurarea ordinii publice în noaptea de 31 decembrie au fost mobilizați aproximativ 90.000 de polițiști și jandarmi la nivel național, dintre care 10.000 în Paris și zona metropolitană apropiată, același efectiv ca în anul precedent.












