Fratele Alinei Eremia, solistul Mircea Eremia ar fi încercat să se sinucidă. S-a ales cu o condamnare

Fratele Alinei Eremia, solistul Mircea Eremia ar fi încercat să se sinucidă. În cele din urmă, oprit de polițiști, s-a ales cu o condamnare pentru ultraj.

Dispărut de o perioadă din actualitatea muzicală, Mircea Eremia (24 ani), până acum câțiva ani una din vedetele masculine cu activitate artistică intensă,  solistul a agresat persoane din familie, motiv pentru care ar fi ajuns încătușat la secția de poliție. Asta pentru că a devenit agresiv și cu oamenii legii. Ulterior acestui episod, polițiștii l-au dus Mircea Eremia  la Spitalul de Urgență Floreasca unde i-au fost recoltate probe de sânge și dat calmante.

Ajuns în fața judecătorilor, Mircea Eremia a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de ultraj și o amendă de 4000 lei, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Solistul a semnat și un acord de de cunoaștere a vinovăției.

Populară influenceriță în mediul online este cercetată penal. S-a îmbrăcat în uniformă de polițist

Fratele Alinei Eremia, Mircea Eremia s-a ales cu o condamnare după ce a agresat polițiștii

”Inculpatul Eremia Mircea a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise și acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa și își exprimă consimțământul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității. În legătură cu fapta de ultraj, a arătat că nu își mai amintește exact cum s-a petrecut evenimentul, însă se recunoaște din filmările atașate la dosarul cauzei, unde se poate observa că a încercat să îl lovească pe lucrătorul de poliție cu palma la nivelul feței, acesta ferindu-se și lovindu-l în antebraț. Cu privire la infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, inculpatul a arătat că recunoaște că în noaptea respectivă a ieșit pe ___, a făcut gălăgie și a înjurat cu voce tare”, se arată în documentele de la dosar, conform cancan.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed