Solistul (67 ani) a plecat peste ocean de frica minerilor dar şi pentru a găsi un public iubitor de muzică românească, precum cel de dinainte de ’89. În SUA a luat-o de la 0, a muncit din greu, însă se poate mândri  că a fost singurul solist român care a cântat la marile cazinouri din Las Vegas. 

Am stat de vorbă cu artistul, aflat pe picor de plecare spre New York, despre viața sa, despre chefurile lui Ceaușescu și cum a ajuns să cânte la cazinourile de pe celebrul strip din Las Vegas.

De ce ați ales Statele Unite?

Am profitat de un turneu în 1990. Am plecat de frica minerilor, pe 11 iunie, când Bucureştiul era plin de oameni din Valea Jiului, m-au oprit  în centru, la Intercontineta,m-au văzut îmbrăcat mai acatare. M-a salvat o placă de pick-up cu poza mea pe care o aveam în geantă, am folosit-o drept scut. Şi-au dat seama că sunt artist şi m-au lăsat în pace. Acest eveniment nefericit m-a determinat să plec din ţară. Mi-am zis, ”du-te şi nu te mai întoarce!”. Însă m-am întors de multe ori, mai ales în ultimii ani, la ales verile. Sunt născut în Făgăraș, la munte, dar iubesc mult marea noastră.

A fost greu la început?

Am avut o carte de vizită bună, romanța ”Ochii tăi”, o melodie ce e legată în oarecare măsură de numele meu. În egală măsură m-a ajutat şi repertoriul de muzică populară.

Aţi primit cetăţeania?

Da, sunt cetăţean american cu toate drepturile. Am ieșit la pensie după 25 de ani de muncă şi plătit taxe. Sănătos să fiu. De locuit, am stat ba în New York, ba în California, la Los Angeles. N-am fost interesat niciodată să-mi cumpăr o casă, nu pot să mă leg de nişte ziduri. Și aici, în România locuiesc tot cu chirie.

Cum a fost experienţa de a cânta la cazinouri faimoase din Las Vegas?

Una grea, a trebuit să îngrop, să uit lunga experienţă din în anii comunismului, am învăţat un repertoriu internaţional, am cântat în câteva limbi de circulaţie internaţională. Mi-am schimbat și numele, pe afișe eram Rotary. Muzica populară şi romanţele nu aveau căutare decât la restaurantele româneşti. Am obţinut un contract în 1996 la Cazinoul ”Mardi Gras”, apoi la”Maxim”. Am fost primul român care a cântat într-un business american în Vegas, pe scena pe care, cu ani în urmă au cântat Elvis Presley, Frank Sinatra, Liza Minelli. N-a fost un contract lung dar l-am dus la bun sfârşit.

Înainte de Vacanța Mare, Florin Petrescu a fost folkist. ”Prima chitară mi-am luat-o după ce am cules prune, o vară întreagă”

Unde sunteţi mai cunoscut?

În ultimii ani, de când am ieșit la pensie, m-am apropiat mult de România și Republica Moldova. În Statele Unite aprope că am cântat în toate comunitățile. Mulți din cei ce mă ascultă în ţară, mă redescoperă.

V-aţi remarcat datorită romanţelor, gen îndrăgit de tovarăşul. I-aţi cânta la aniversările sale. Care era piesa sa preferată?

Am cântat de multe ori la petrecerile familiei Ceauşescu, în special la cabana de protocol de la Predeal. Când erau la munte, doreau repertoriu de la munte. Cerea şi asculta cu plăcere melodia ”Frumoasa mea cu ochii verzi”, dar şi multă muzică populară din zona mea de origine, Făgăraşul.

Se spune că aţi avut o relaţie cu Naarghita, legendara solistă  ce umplea stadioane în anii ’70.

Dumnezeu s-o odihnească! Ea m-a luat în ’75 de la Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești, să cânt alături de ea. Am format un cuplu pe scenă şi în viaţa ce a ţinut şapte ani. Unde cânta sălile ori stadioanele erau arhipline, oamenii nu veneau pentru mine, lângă ea am cunoscut popularitatea. Ei îi datorez formarea mea ca artist, a avut un rol important în cariera mea. Datorită ei am ajuns în 1982 la televiziune, m-a preluat Florentina Satmari.

Tot mai rămâneţi fidel romanţei?

Rămâne în sufletul meu. E destul de rău că românii în etate şi-au pierdut sensibilitatea cu care au crescut, s-au născut. Se pare că e un gen muzical pe cale de dispariţie. Francezii tradiţionalişti respectă chansoneta, italieni cantzoneta, noi avem încă romanţa .Magistrala Ioana Radu mi-a dat curaj, o notă de ”10” la ”Crizantema de Aur” de la Târgovişte.