Germania acordă ajutoare financiare germanilor din România, în 2013

0

La Sibiu au avut loc, luni, lucrările celei de-a XVI-a reuniuni a Comisiei mixte guvernamentale Româno-Germane pentru probleme ale etnicilor germani din România, conduse de Christoph Bergner, secretar de stat în Ministerul de Interne al Republicii Federale Germania şi însărcinat pentru probleme ale emigranţilor şi minorităţilor naţionale din partea Guvernului Federal German, co-preşedinte al părţii germane şi George Ciamba, secretar de stat MAE, co-preşedinte al părţii române.

 

La finalul lucrărilor, cei doi preşedinţi ai Comisiei au anunţat, într-o conferinţă de presă, că Germania va acorda, în acest an, ajutoare financiare minorităţii germane din România în valoare de peste trei milioane de euro.

 

Potrivit datelor oferite de cei doi oficiali, Ministerul Federal de Interne va pune la dispoziţie suma de 1,716 milioane de euro, la care se adaugă „mijloace financiare provenitre din rambursări de împrumuturi pentru promovarea economică” în valoare de 1,457 milioane euro.

 

Banii vor fi utilizaţi de către asociaţii, organizaţii şi azile ale minorităţii germane din România pentru derularea unor proiecte economice, sociale şi culturale pe toată durata anului 2013.

 

George Ciamba a anunţat, de asemenea, că Guvernul României va aloca suma de 6,52 milioane de lei pentru minoritatea germană din România. Banii vor ajunge la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) pentru proiecte culturale şi administrative.