Germania analizează, Spania se mai gândeşte, în timp ce Euro moare

Spania, a patra putere economică a Europei, a declarat marţi că pur şi simplu pierde accesul la piaţa de credite din cauza costurilor prohibitive şi a apelat la partenerii europeni pentru a o ajuta să repună băncile pe picioare, arată Reuters.

 

BCE a declarat că piaţa financiară a zonei euro a devenit din nou „disfuncţională” şi a declarat, la întâlnirea lunară, că a păstrat rata dobânzii la 1%.

 

Decizia i-a alertat pe liderii politici ai UE, forţându-i să găsească o soluţie la criză de-a lungul summitului care va avea loc luna aceasta. Summitul va fi supravegheat îndeaproape de SUA şi de alte puteri mondiale îngrijorate de direcţia în care se îndreaptă economia globală.

 

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că pieţele financiare au tot dreptul să fie îngrijorate de soarta euro, dar că au subestimat angajamentul politic care stă în spatele acestei monede unice. A salutat decizia liderilor UE de a pune la punct mai rapid o viziune pe termen lung privind funcţionalitatea uniunii monetare şi economice.

 

Întrebat dacă BCE va lua măsuri concrete în cazul în care, în urma summitului, UE va agrea proiectul unei uniuni fiscale şi bancare, Draghi a spus că probabil nu va fi cazul, dar că, înb orice caz, BCE va monitoriza situaţia şi că va fi pregătită să reacţioneze.

 

Comisia Europeană a propus să se dea mână liberă celor care administrează băncile intrate în faliment, acesta fiind un prim pas către realizarea unei uniuni bancare în zona euro. Măsura însă trebuie mai întâi transformată în lege de către guvernele UE şi de PE, neputând să intre în vigoare mai devreme de 2015. Asta înseamnă că va fi prea târziu pentru a mai ajuta Spania.

 

Oficialii germani spun că îşi doresc să evite situaţia jenantă în care Spania ar fi nevoită să adopte noi reforme economice impuse din exterior şi monitorizate de inspectorii FMI, aşa cum s-a întâmplat în cazul Greciei, Portugaliei şi Irlandei.

 

Atât Germania, cât şi Draghi au spus că depinde de Spania să se hotărască dacă vrea să primească ajutor din fondul de risc al zonei euro. Un avantaj, din acest punct de vedere, ar fi că ţările mai mici din zona euro, cum ar fi Finlanda sau Olanda, nu şi-ar permite un astfel de împrumut, având în vedere că acordarea acestuia nu depinde de un vot unanim.

 

Subliniind riscul care planează asupra tuturor celor 17 ţări din zonă, Serviciul de Investitori al Moody’s a oprit ratingurile de credit a câtorva bănci germane şi austriece, motivând riscul unor viitoare şocuri care ar putea veni din partea ţărilor datornice. Germania are cea mai puternică economie din întreaga zonă euro.

 

Atunci când Germania a făcut pentru prima oară presiuni asupra Spaniei pentru a face un împrumut, reprezentanţii Angelei Merkel au declarat: „Cred că Spania are nevoie are nevoie de ajutor, nu din cauza bugetului naţional, ci din cauza băncilor ei.”

 

Volker Kauder, apropiat lui Merkel, a declarat pe postul ARD că nu crede că Spania ar putea primi finanţări din fondul de risc al zonei euro şi a insistat că, dacă ţara ar primi aceşti bani, asta ar încălca regulile.

 

Trezoreria SUA a declarat că directorii de finanţe ai grupului au dezbătut „posibilitatea înfiinţării unei uniuni financiare şi fiscale în Europa” şi că vor monitoriza etapele îndeaproape. Însă grupul nu a făcut nicio declaraţie oficială în acest sens şi nici nu a luat vreo măsură.

 

SUA, care presează guvernele europene să ia măsuri concrete pentru crearea unei uniuni fiscale şi financiare, ar vrea să vadă bazele acestui plan la summitul G20, care va avea loc în Mexic, pe 18 şi 19 iunie. Barack Obama, aflat în campanie electorală, îşi protejează imaginea, nedorind să lase impresia că ar impune ceva Europei. Cu toate astea, după discuţii purtate cu Merkel şi Monti, purtătorul de cuvânt al preşedintelui american a declarat că „Liderii au picat de acord asupra importanţei fortificării zonei euro şi a dezvoltării Europei”.

 

Liderii UE se întâlnesc pe 28 şi 29 iunie pentru a discuta strategii de preîntâmpinare a crizei, care a început în 2009, atunci când Grecia a recunoscut că are de acoperit un deficit imens la buget.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed