Gheorghe Pecingină (PNL): Partea politică a greşit prin creşterea salariilor / Eu ca secretar de stat aveam un salariu destul de mare, am constatat că unii directori aveau aproape dublu / Statul să restituie banii din TVA, sunt restanţe de 3 miliarde

”La noi se pleacă de la o premisă greşită, la noi, să ajungi la stat e vârful carierei”, a spus deputatul PNL, precizând că în alte ţări doar cei care sunt la început şi care nu îşi găsesc loc în privat încearcă să îşi facă experienţă şi lucrează la stat.

”Din nefericire noi am greşit, şi partea politică a greşit prin creşterea salariilor, de multe ori în multe domenii nejustificat. Vă dau un exemplu, ca fost angajat al Ministerului de Finanţe, ca secretar de stat aveam un salariu destul de mare şi am constatat că unii directori aveau aproape dublu decât secretarul de stat. Lucrurile acestea trebuie să înceteze”, a menţionat Pecingină.

El a menţionat că privatul îşi face un buget şi ştie exact de ce are nevoie şi cât trebuie să cheltuiască.

”Din nefericire, statul roân nu face lucrurul ăsta şi suntem nevoiţi să facem împrumuturi pe pieţe externe ca să acoperim salariile de la stat şi o parte din pensii. Lucrurile acestea trebuie să înceteze, altfel vom continua la nesfârşit, într-un cerc vicios şi bolnăvicios”, a arătat el. 

Liberalul a mai afirmat că ”ar trebui şi statul să fie fair-play şi să înapoieze TVA-ul firmelor”.

”Din ce ştiu eu sunt restanţe de aproximativ 3 miliarde, în prima parte”, a spus Pecingină, arătând că la finalul anului era pe zero, a fost un efort bugetar de 5 miliarde şi se ajunsese cu restituirea TVA la zero.

”Ar trebui să fim şi noi fair-play, am reminiscenţe pentru că am lucrat în mediul privat şi pentru mine antreprenorul este un erou”, a mai spus deputatul liberal.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed