Gheorghe Zamfir a împlinit 80 de ani. ”Dumnezeu mi-a dat un țel și un drum și slavă Lui am reușit”

Maestrul Gheorghe Zamfir împlinește astăzi 80 de ani. Cel mai cunoscut muzician român pe întreaga planetă, ”regele naiului” așa cum a fost supranumit, Zamfir s-a născut și a copilărit la Găești, Dâmbovița, loc unde s-a reîntors după aproape 20 de ani de exil.

Dezamăgit de autorităţile care l-au uitat, asta după ce numele său a vândut peste 120.000.000 unități (a fost răsplătit cu 120 de Discuri de Aur şi Platină), iar numele său se află în primele poziţii în clasamentelele personalităţilor populare din muzica secolului trecut, Gheorghe Zamfir continuă să rămână un luptător pentru a demonstra că românii sunt cei mai talentaţi din lume. În  lumea cinematografiei, piese ale artistului se găsesc pe coloanele sonore ale multor succese hollywoodiene, amintim ”Once Upon a Time in America”, ”Karate Kid” ori ”Kill Bill”. 

Absolvent al Liceului de Muzică Dinu Lipatti,  acceptat ca elev de Fănică Luca, cel mai cunoscut naist al vremii, Gheorghe Zamfir a fost nevoit să părăsească țara sa în 1982, când, în plin comunism, i-a dedicat un concert lui Dumnezeu. Gestul său a fost  dezaprobat de aparatului de conducere iar înregistrările sale au fost scoase de pe rafturile magazinelor de muzică.

În 1976, single-ul „Eté d’amour” devine una din piesele cele mai ascultate melodii pe pe întreg mapamondul

În lunga sa carieră, ce se se întinde pe mai mult de șase decenii, muzicianul a compus peste 300 de lucrări muzicale, aparținând genului folcloric, cameral, vocal și instrumental. Gheorghe Zamfir a adus schimbari inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante. În 1966 devine dirijor al Ansamblului folcloric ”Ciocârlia” din București și scoate primul sau disc cu casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziții proprii, amintim faimoasele: ”Doina de Jale” și ”Doina ca de la Vișina”. Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveția, URSS, China iar, din 1970, Gheorghe Zamfir își înființează propriul său taraf concertistic, cu care susține în 1971, 45 de reprezentatii la faimosul Teatru de la Gaité – Montparnasse din Paris. Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada și SUA, pâna în Australia, Japonia și Africa de Sud.

Cum arăta Andreea Esca când lucra la un alt post de televiziune/ IMAGINI DE COLECȚIE! Prezenta tot știri pentru150 dolari pe lună!

Până la declararea pandemiei, Gheorghe Zamfir a concertat constant în China, Franța, Elveția și Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor și artist al secolului XX. Românul ce a fermecat întreg mapamondul este căsătorit cu Nicoleta Beca, solista fiindu-i alături din 2010. ”O vârstă rotundă, 80, doar o cifră! Unii ar spune că e mult, poate, dar dragostea de neamul meu și de muzica acestuia nu are vârstă! Dumnezeu mi-a dat un țel și un drum și slavă Lui am reușit, cu umilul meu talent și o imensă cantitate de muncă și dăruire totală, să-i împlinesc vrerea! Sper să mi se mai îngăduie să vă împărtășesc din toate darurile și harurile mele și pentru asta doar să mă iubiți!”, este mesajul artistului pentru admiratorii săi.

La 52 ani, Ramona Bădescu e mulțumită de cum arată! ”Când eram mică eram grăsuță. Făceam duș cu lumina stinsă, nu mă suportam”

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed