Grecia și-a deschis granițele pentru turiști. Iată ce trebuie să faci pentru a petrece vacanța pe litoralul elen

Până în 24 mai, vehiculele, altele decât cele pentru transportul de marfă, pot folosi punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Svilengrad-Ormenio, potrivit News.ro.

Accesul în Grecia pe orice cale va fi permis doar cu câteva condiții

Accesul pe cale rutieră şi aeriană va fi permis pe baza unui test negativ pentru COVID, a adeverinţei privind schema completă de vaccinare încheiată cu cel puţin 14 zile în urmă sau a dovezii emise de un laborator autorizat din statul de provenienţă, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 9 luni anterior datei sosirii.

Toate persoanele au obligaţia de a completa formularul PLF cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Elenă, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 14 mai 2021, ora 06.00 şi se aplică până la data de 24 mai 2021, ora 06.00.

Citește și: A treia doză de vaccin este necesară pentru a ne proteja de noile mutații ale virusului

Astfel, potrivit noilor măsuri adoptate de autorităţile elene, accesul pe cale rutieră şi aeriană pe teritoriul Republicii Elene va fi permis persoanelor care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:

  • prezintă rezultatul unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen;
  • prezintă o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la data efectuării rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.
  • prezintă o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de provenienţă, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.

Citește și: Signal a crescut cu aproape 1.200% în primele 4 luni ale anului

De asemenea, potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile elene, accesul pe teritoriul Greciei prin punctele rutiere de trecere a frontierei a fost modificat, astfel:

– prin punctul de trecere a frontierei Nymfea-Makaza este permisă intrarea doar a transportatorilor profesionişti de mărfuri, nefiind permis accesul în alte scopuri;

– prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Svilengrad-Ormenio este permisă intrarea tuturor categoriilor de persoane şi autovehicule. Programul de funcţionare al celor două puncte de trecere a frontierei este de 24h/24h;

– prin punctele de trecere a frontierei de la Kakavia (frontiera cu Republica Albania) şi Kipi (frontiera cu Republica Turcia) este permisă intrarea doar pentru cetăţenii greci, persoanele cu rezidenţa în Grecia, care călătoresc în Republica Elenă pentru motive esenţiale, în limita a 400 de persoane/zi. Programul de funcţionare al celor două puncte de frontieră este 07:00 – 23:00.

Autoritățile elene continuă să facă tese rapide aleatoriu

MAE informează că rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autorităţile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la punctele de trecere a frontierei, pentru toate categoriile de persoane, inclusiv transportatorilor profesionişti.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed