Grindeanu, despre achiziţia unei aeronave oficiale: „E necesar ca și România să aibă”

0

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a afirmat că achiziţia unei aeronave oficiale că el crede că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva.

Declarația vine îăn contextul în care Klaus Iohannis a mers cu o aeronavă privată în vizita oficială din Japonia,

„Îmi asum ceea ce spun, chiar dacă îmi voi atrage critici”, a mai spus Grindeanu. Boarding Pass, site specializat în ştiri din domeniul aviaţiei, a relatat că preşedintele Iohannis a mers în Japonia cu un avion privat care a plecat de la Bucureşti şi a făcut o escală la Sibiu, precum şi o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan).

„E posibil să fi fost dar nu ştiu în acest moment”

Întrebat dacă Administraţia Prezidenţială a cerut Guvernului o aeronavă oficială, ministrul Transporturilor a declarat că nu este la current cu o asemenea cerere. ”E posibil să fi fost dar nu ştiu în acest moment”.

„Aş vrea să vă spun o chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o rezolve şi îmi asum acest lucru, chiar dacă îmi voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială”, a spus ministrul.

„Toată lumea a fugit de aşa ceva”

El a continuat: ”Îmi asum ceea ce spun, chiar dacă îmi voi atrage critici, eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva”.

Despre faptul că se discută de 10 ani despre o astfel de achiziţie, Grindeanu a spus: ”Toată lumea a fugit de aşa ceva, pentru că nu au vrut să fie văzuţi ca şi oameni care vor să facă cheltuieli de acest tip. Eu cred că e necesară această cheltuială”.

”În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cum vorbeam mai devreme, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider necesar ca, sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat, dar eu cred că în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus.

„Cred că este un pas pe care România trebuie să îl facă”

Nu e aşa. În momentul în care vorbim de o aeronavă oficială, ceea ce nu e cazul acum, o aeronavă care să deservească ceea ce spuneam ia devreme, se intră într-un regim special, sigur că trebuie toate aprobăriel de pe aeroporturile de destinaţie. Ideea de bază, din punctul meu de bază, e de a achiziţiona şi de a avea o aeronavă oficială a statului român. Cred că este un pas pe care România trebuie să îl facă”, a explicat Sorin Grindeanu.

Ministrul a menţionat că atunci când a fost premier a mers doar cu companiaTarom.

Site-ul Boarding Pass a publicat imagini cu aeronava privată cu care preşedintele Klaus Iohannis ar fi mers în vizita pe care o efectuează în Japonia şi Singapore.

„Acesta este interiorul Boeingului 737-900ER(BBJ) Global Jet cu care preşedintele României călătoreşte în Japonia şi Singapore. Capacitatea sa de transport este de numai 19 pasageri. Cu acest avion, preşedintele ţării a călătorit pe ruta Bucureşti – Sibiu – Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023.

Deoarece autonomia avionului este insuficientă pentru un zbor fără escală din Sibiu până în capitala Japoniei, piloţii au efectuat o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan). Durata zborului dintre Bucureşti şi Sibiu a fost de 31 de minute, cea a zborului dintre Sibiu şi Baku a fost de două ore şi 48 de minute, iar zborul dintre Baku si Tokyo a avut o durată de nouă ore”, a scris Boarding Pass în postare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.