Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

0

„Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al acestei noi autostrăzi. Contractul cu o valoare de 81,2 milioane de lei (fără TVA) va trebui finalizat în maximum 24 de luni pentru de proiectantul român desemnat câştigător”, a scris Sorin Grindeanu, marţi pe Facebook.

El a mai spus că „acest contract va putea fi semnat după expirarea perioadei în care pot fi depuse contestaţii şi după soluţionarea acestora dacă va fi cazul”.

„Noua autostradă care va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania va avea o lungime estimată de 164 km”, a completat ministrul Transporturilor.