Haosul financiar de la Finanțe: ANAF se pregătește să dea banii ÎNAPOI!

O spune ministrul de Finanțe în funcție, dl. Ionuț Mișa, azi, 23 ianuarie 2018: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu a cheltuit niciun leu pe sistemul IT, în urma implementării programului cu Banca Mondială, toţi banii consumaţi fiind alocaţi consultanţei . Declarația ministrului Finanțelor a fost făcută la audierile din Comisia economică a Senatului.

Nu e o glumă: e vorba de 91 de milioane de dolari. Iar în 2018 Guvernul României începe deja să ramburseze din creditul de 91 milioane dolari contractat cu Banca Mondială, o primă tranșă de 7,1% din valoarea principalului intrând la plată în octombrie.

În rezumat: am cheltuit un sfert din bani, sistemul informatic al ANAF e varză și, perfect normal, România începe să ramburseze din credit.

Și o realitate: în cazul că o companie privată ar fi procedat așa cu creditul ei, ar fi ajuns în faliment, iar administratorul ar fi fost arestat pentru împingerea în insolvență a firmei.

Situația, literă cu literă, cu puncte și cu virgule:

”Acest program a fost realizat, din păcate, în proporţie de 23,5%, în sensul că s-au cheltuit 23,5% din sumele alocate, în schimb niciun leu pe sistemul IT. Absolut toţi banii, echivalentul a 60 de milioane de lei, au fost cheltuiţi numai pe consultanţă. Am avut discuţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale din acest punct de vedere. Ei au sesizat din 2012, în fiecare an, faptul că nu s-au făcut progrese la nivelul sistemului IT şi că ne-am rezumat la a face analize şi consultanţe”, a spus ministrul Mişa.

Nu a fost o declarație făcută din proprie inițiativă, ci răspunsul la o întrebare adresată de unul dintre membri comisiei, care a fost curios să afle stadiul de implementare al proiectului de modernizare al ANAF derulat cu Banca Mondială – instituție care nu doar că a sesizat constant autorităților române că este ceva în neregulă cu acest proiect, ci chiar a decis prelungirea programului, cu 2 ani, poate România va face ceva în sensul informatizării la standarde europene.

 

mai multe, pe Curs De Guvernare

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed