Harta radonului în România, gazul radioactiv ucigaș

Sunt date alarmante! A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri. Cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai avertizează că în clădirile publice din 16 județe din vestul României s-au înregistrat niveluri peste medie din radon.

Crește numărul de cancere pulmonare la nefumători, iar de vină sunt radiațiile cu radon, un gaz radioactiv inodor și incolor care se eliberează în mod natural și nu este periculos decât dacă se acumulează în clădiri, atrag atenția experții. Reglementările din țara noastră impun un nivel de 300 Bq/m3, de trei ori mai mare decât norma de 100Bq/m3 considerată sigură de OMS. Expunerea la o concentrație de 300 Bq/m3 de radon este echivalentul a 150 radiografii pe an sau a 16 țigări pe zi.

„România ocupă locul patru din Europa în ceea ce privește nivelul de radon, după Cehia, Estonia și Austria. Solul este principala sursă de radon. Solul și aspectele arhitecturale, cum sunt făcute fundațiile clădirilor, sunt factorii principali care influențează acumularea radonului în aerul interior. Nivelul concentrației de radon care se acumulează în aerul interior depinde de caracteristicile constructive ale fiecărei clădiri, gradul de etanșeizare și situația fundațiilor, iar dacă acestea nu au fost izolate, cum e cazul școlilor, radonul pătrunde mult mai ușor din pământ în aerul interior”, a explicat cercetătoarea Alexandra Cucoș, de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

În 16 județe din România, nivelurile de radon depășesc limitele admise, cu o medie de concentrație de radon de aproape 3 ori mai mare decât media națională. Aceste județe sunt Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiș. Regiunea Transilvania și marile centre urbane precum București, Iași, Timișoara și Constanța sunt considerate zone cu un risc ridicat de expunere la radon. Județele din Vest au un nivel mai mare de expunere la radon „din cauza geologiei solului, toată țara are o radioactivitate crescută a solului, este compoziția naturala a pământului, cu asta trăim si trebuie sa învățăm să luăm măsuri”, completează cercetătorul UBB.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed