HTC, desemnat productorul anului de către GSMA

0

HTC Corporation, producător  global de smartphone-uri, a fost desemnat săptămâna aceasta “Producătorul Anului” de către GSMA,  în cadrul ceremoniei Global Mobile Awards de la Barcelona.

 

HTC a fost stabilit câștigător în condițiile în care ceilalți finaliști au fost Apple și Samsung.

 

Juriul GSMA a considerat că “acestă companie (HTC) și-a construit de la zero prezența în piață, prin branding și marketing eficient și printr-un portofoliu solid de produse, disponibile pentru mai multe platforme. În special, a dovedit că este un producător extrem de popular. Acest premiu este meritat pe deplin datorită strategiei de comunicare și soluțiilor eficiente de customer service. “

 

HTC a mai fost premiat anterior pentru “Cel mai bun telefon al anului 2010”, premiu acordat pentru HTC Hero.

 

Juriul care acordă premiile GSMA include analiști și consultanți, operatori de telefonie mobilă, influențatori și lideri ai industriei.

 


GSMA reprezintă interesele industriei globale de comunicații mobile. Prezent in 219 țari, GSMA reunește aproape 800 de operatori mobili din întreaga lume, dar și peste 200 de companii din sfera mobilității, între care producători de telefoane, companii dezvoltatoare de software, furnizori de echipamente, furnizori de servicii Internet și organizații media și de divertisment.