Anul acesta se mai târguiește și o marfă rară, pe care poți s‑o vezi doar o dată la patru ani. E vorba de colegiile electorale pentru marele act de pe 9 decembrie a.c. Dacă mă uit bine înapoi în timp, trebuie să recunosc că fenomenul nu e nou. Dar parcă niciodată trocul acesta dâmbovițean nu s‑a făcut la asemenea dimensiuni, târguiala era mai ferită de ochii lumii și se făcea, parcă, cu oarece pudoare. Acum nu se mai ascunde nimeni de nimeni, nu mai există nici un fel de reguli, alianțele și mezalianțele se fac cât ai clipi și fără jenă. Că e vorba de profesori universitari, de condamnați penal, de ciobani și măcelari, de nepoți de „naș“, de fii de boier, tot un drac e. Criterii doctrinare? Capacitate profesională? Integritate morală? Posibile prejudicii politice? Ce vorbești, domnule, din ce lume vii „matale“? Și apoi, nene, nu înțelegi nimic din politica românească! Păi acum e vorba de „alianțe“, vericule, și în consecință PSD nu are nici un drept (acum se face că nici nu‑i pasă) să obiecteze la vreo propunere a PNL, nici PC nu poate sufla în ciorba (sau Ciorbea) UNPR.
Dar după alegeri o să vedeți voi, cârcotașilor, ce „unitate de monolit“ va fi între parlamentarii USL! Ce contează că acum ești europarlamentar ales pe lista PRM, că până nu demult lucrai vârtos alături de Udrea la o Alianță pentru București? Azi ți‑ai găsit în sfârșit (până când, însă?) locul în sânul – tot mai larg și mai fără de hotare – bine siliconat al PNL. Sigur, totul se plătește în ziua de azi, nu e pe degeaba. În fond, e vorba de un întreprinzător, până la urmă liberal ca preocupări și libertin din fire. Și‑apoi nici sediul de un milion și nici cele zece milioane de euro promise nu‑s de colea (desigur, bani refuzați: vai, domnule, dar nu trebuia! Noi lucrăm doar din principii și exclusiv în interesul nației române! Ei, lăsați și dumneavoastră, că niciodată nu strică și nici nu prisosește un ban în plus la casa omului!). Ce bine se vor potrivi și înțelege, ce bine vor arăta alăturați prof. Daniel Barbu cu Gigi Becali, Petre Roman cu Victor Ciorbea, priviți de C.P. Tăriceanu!
Să ne uităm un pic și de cealaltă parte a baricadei. Vorba vine! Pentru că baricada (politică, desigur) desparte, de regulă, trecutul de viitor. Or, aici lucrurile sunt așa de încurcășite (nu încurcate) de nu mai știi să deosebești omul de persoană. E vorba de o armată de inși care, în majoritatea lor, nici nu știu ce culori sau blazon mai poartă, pe cine au slujit (de idei sau idealuri nici vorbă nu poate fi!), din ce bărci au sărit, dar pentru moment luptându‑se pe viață și pe moarte să se cațere în barca ce li se pare că va ajunge victorioasă la guvernare. Mulți dintre ei poartă deja un costum de schimb sub actualele combinezoane aparent impermeabile. Pentru orice eventualitate. Și cealaltă „parte a baricadei“ este acum subțire, meterezele sunt greu de umplut, chiar și cu pâlcuri de soldați rătăciți și fără vlagă. Structura armatei e șubrezită. Ofițeri, subofițeri și chiar și ofițeri superiori, unii dintre ei cu o bogată „captură de război“, cu sacii în căruță, au dezertat, urmați de un procent serios de soldați de rând. Armata asta a avut, în ultimii șapte ani, comandantul într‑o zonă ciudată, în care nici nu abandona armata, dar nici nu o lăsa să‑și formeze, în mod natural, ierarhia. Cineva care trebuia să fie arbitru, mediator, observator de necontestat, dar care a vrut cu orice preț să‑și conducă direct și armata pe care ar fi trebuit s‑o părăsească pentru cinci și apoi pentru zece ani. Acesta era, este, însuși Traian Băsescu, președintele republicii. Și prețul s‑a plătit: armata superinstruită a Partidului Democrat s‑a destrămat. Au mai rămas, pe ici‑pe colo, câteva coloane pentru istorie. Transplantul de organe noi, proaspete, a eșuat înainte de‑a începe. Trei oameni care alcătuiesc două partide purtând același nume, PNȚ-CD, au intrat în două alianțe: Victor Ciorbea, prin PNL, în USL, iar Aurelian Pavelescu, luându‑l cu el și pe tânărul Mihai Neamțu, în ceea ce îi zice ARD. Mihai Răzvan Ungureanu, un intelectual veritabil și, pentru mulți, o speranță a politicii la nivel înalt, și‑a cumpărat un breloc zis Forța Civică (inventată, pare, de „celebrul“ Nati Meir), și‑a alcătuit un grupuscul de strânsură pentru ca el însuși să se refugieze în „cetatea de margine“ a Aradului, păstrată de gen. Falcă drept monument istoric pentru ceea ce a fost odată PD.
Dar se vede deja norul de praf ridicat de cavaleria grea a PP‑DD, care‑i așteaptă cu o tactică asumată pe toți transfugii din lumea politică românească, de la Ridzi la Dugulescu și Dumnezeu știe unde se va opri.
Și de la tarabele din piață se aude din nou: Ia colegiul, neamule! Hai, că mai am doar câteva, vreau să plec acasă! Dar cu reducere: trei colegii cu prețul a numai două!!
Analistul politic Iosif Boda este sociolog, diplomat și jurnalist român, licențiat în filosofie, specialitatea logică.