IBM achită zece milioane dolari pentru a scăpa de acuzaţia că a dat mită cu sacoşa pentru contracte

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA a acuzat IBM în justiţie de încălcarea mai multor prevederi ale unei legi care interzice companiilor listate la bursa din SUA practici de corupţie în alte ţări.

Potrivit anchetatorilor americani, şefi ai IBM din Coreea de Sud au dat unor oficiali guvernamentali, în mod repetat, sacoşe pline cu bani pentru a obţine contracte în valoare de milioane de dolari pentru livrarea de calculatoare.

Birocraţi din Coreea de Sud ar fi primit în perioada 1998-2003 mită cu o valoare totală de 207.000 de dolari. Şefii locali ai IBM au plătit acestora sume de până la 21.000 de dolari odată, în monedă locală, folosind plicuri sau sacoşe de cumpărături.

Valoarea contractelor primite astfel se ridică la 21 de milioane de dolari.

În China, peste 100 de angajaţi ai IBM au fost implicaţi în acordarea de călătorii în străinătate şi alte cadouri oficialilor guvernamentali în perioada 2004-2009, potrivit autorităţilor americane.

IBM nu a admis, dar nici nu a negat acuzaţiile autorităţilor americane.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed