Iesim din tinta sau cresc taxele

Guvernul are de rezolvat, pe de o parte, problema facilităților anunțate în ultimele săptămâni, în preajma alegerilor prezidențiale.

 

Acestea constau în creșteri de salarii pentru bugetari, în creșteri de pensii și facilități fiscale, și presupun cheltuieli de peste 10 miliarde de lei. Totodată, guvernanții nu au lămurit cum vor calcula accizele la anul și dacă au sau nu în vedere introducerea de noi taxe sau majorarea celor existente, tocmai pentru a acoperi golul lăsat de facilitățile electorale.

 

Ieri, premierul Victor Ponta a cerut în ședința de Guvern ca proiectul de buget să fie elaborat până la viitoarea vizită a delegației FMI și Comisiei Europene în România, care va avea loc în această lună. Nu există încă niciun detaliu legat de ce va include acest proiect.

 

„Nu se știe încă nimic. Cred că pentru multe măsuri anunțate trebuie să se creeze un nou cadru legislativ. Potrivit legii transparenței decizionale, proiectul de buget ar trebui publicat cu zece zile înainte de a fi discutat în Parlament, dar de abia acum Victor Ponta le-a cerut miniștrilor să elaboreze o formă finală a acestuia, deci mai este de așteptat”, a comentat pentru EVZ Eugen Nicolăescu, membru în comisia Buget, Finanțe, Bănci din Camera Deputaților.

 

mai multe, pe evz.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed