IMM-urile încep să se apropie de fondurile europene

Deşi programele din fonduri europene sunt accesibile încă din mai anul trecut, până acum ministerul pentru IMM-uri nu aprobase niciun proiect. Noua conducere susţine că însă că a luat deja primele măsuri ca banii să nu rămână necheltuiţi.

"Am aprobat 178 de dosare, însemnând circa 30 de milioane de euro. În acest moment intrăm în faza de contractare cu 178 de IMM-uri. Credem că cei care şi-au făcut un plan de afaceri în primăvara lui 2008 şi poate atunci aveau forţa să susţină această investiţie, ar putea să se afle după un an în cu totul altă situaţie financiară", a declarat Maria Pârcălăbescu, secretar de stat în MIMMCMA.

Pârcălăbescu spune că pentru programul de susţinere a investiţiilor mici sunt disponibile 64 de milioane de euro, iar pentru investiţii mari, de până la 1,5 milioane euro, IMM-urile au la dispoziţie 31 de milioane de euro.

Pe programul investiţii mari au fost depuse 700 de dosare, iar 600 dintre acestea au intrat în etapa următoare de analiză. Oficialii ministerului speră ca 200 dintre proiecte să intre în faza finală, iar până în februarie-martie să fie atrase fondurile europene. Secretarul de stat anunţă că guvernul intenţionează să aprobe curând o ordonanţă pentru prefinanţarea proiectelor de investiţii.

"În luna februarie dorim să o transpunem în practică. Ne referim aici la un acord cu Fondul Naţional de Garantare care să acorde această scrisoare de garanţie societăţilor care au reuşit să acceseze fondurile", a mai adăugat Maria Pârcălăbescu.

Programul pentru investiţii mari a fost închis, în vreme ce pentru investiţii mici se mai primesc încă proiecte.
 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed