Portugalia, țara în care dobânda e de 1,5% la un credit ipotecar în euro

0

Dobânzile mici facilitează achiziţiile de locuinţe ale pensionarilor germani şi din alte ţări europene care vor să se stabilească într-o ţară cu climat însorit cum este Portugalia.

 

Portugalia, împotmolită în criză, suscită interesul unui număr tot mai mare de pensionari europeni în căutarea unei vieţi uşoare, atraşi de scutiri fiscale generoase şi preţuri imobiliare în scădere puternică, relatează AFP.

 

„Mulţi englezi, germani şi scandinavi, în căutare de soare, trăiesc deja în Portugalia, iar numărul francezilor este în creştere”, a declarat Carlos Vinhas Pereira, preşedintele Camerei de comerţ şi industrie franco-portugheză.

 

Pentru a atrage mai mulţi străini, guvernul portughez a redus povara fiscală astfel că de la începutul acestui an toţi pensionarii europeni din sectorul privat care se instalează pentru prima oară în Portugalia sunt scutiţi de impozitele pe pensii percepute în ţările de origine.

 

„Măsurile de austeritate aplicate de guvern pentru satisfacerea exigenţelor troicii creditorilor au contribuit la reducerea cererii interne, de unde şi ideea de a apela la străinătate pentru relansarea activităţilor”, a spus Vinhas Pereira.

 

Facilităţile fiscale acordate străinilor nu au provocat nemulţumire în ţara unde autorităţile au declarat război fraudei fiscale şi au majorat puternic impozitele percepute portughezilor pentru creşterea încasărilor bugetare.

 

continuarea pe ZF