Înalt diplomat rus: „Nu pot exclude nimic. Americanii nu ar trebui să-şi facă iluzii”

Rusia a transmis duminica aceasta că nu va face niciun fel de concesii la presiunile SUA în cadrul negocierilor care urmează să aibă loc săptămâna viitoare pe tema crizei din Ucraina şi a solicitărilor Moscovei privind acordarea de garanţii de securitate din partea Occidentului şi a avertizat că există riscul ca negocierile să se încheie rapid, a relatat agenţia de presă RIA, citată de Reuters, preluat de Agerpres.

Mai multe runde de negocieri urmează să aibă loc săptămâna viitoare la Geneva, Bruxelles şi Viena, însă RIA l-a citat pe viceministrul de externe rus Serghei Riabkov care a spus că este foarte posibil ca discuţiile diplomatice să se încheie abrupt, după o singură întâlnire.

„Nu pot exclude nimic, acesta este un scenariu cât se poate de posibil şi americanii… nu ar trebui să-şi facă iluzii în această privinţă”, a avertizat Riabkov, citat de RIA.

„Evident, nu vom face niciun fel de concesii sub presiune şi pe fondul ameninţărilor proferate în mod constant de participanţii occidentali la viitoarele negocieri”, a mai adăugat înaltul diplomat rus.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed