Începe DESFIINȚAREA Poliției Locale! Primar: „Nicio amendă pentru mâncat semințe”

Marius Stoica, primarul Orșovei, e nemulțumit că polițiștii locali nu dau amenzi celor care mănâncă semințe și murdăresc parcurile din oraș, în timp ce la primărie ar veni amenzi, pe numele orșovenilor, date de polițiștii locali din alte orașe. Stoica spune că polițiștii locali nu-și merită salariile care pornesc de la 3.000 de lei și depășesc 6.000 de lei.

 

„Am în față un ștat de plată, din luna decembrie, și vă pot spune că un polițist local care a lucrat 20 de zile, adică 160 de ore, are un salariu de 3.340 de lei, cu normă de hrană de 740 lei pe lună. Șeful de Serviciu, care nu a lucrat toată luna decembrie, a luat în mână 6290 lei. Și norma de hrană. (…) N-am văzut o amendă dată pentru mâncat de semințe, pentru coji și se mănâncă foarte mult în parcuri. Îmi vin amenzi de la Poliția Locală din Severin, de la Poliția Locală din Timișoara, pentru orșoveni care merg prin orașele acelea și sunt amendați că ori consumă în parc alcool, ori mănâncă semințe pe acolo. Cert e că polițiștii locali din acele localități și-au făcut treaba. Eu n-am văzut un polițist local la Orșova să fi dat vreo amendă pentru așa ceva. Sunt foarte nemulțumit. Cu o cheltuială ca asta, cu o sumă așa mare de bani puteam să fac multe alte lucruri pentru comunitatea pe care o păstoresc. Banii ăștia nu și-i merită Poliția Locală”, spune Marius Stoica, primarul Orșovei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed