Indicii burselor din Paris şi Londra au închis 2008 cu cele mai ample scăderi anuale

Astfel, indicele CAC 40 a terminat în stagnare anul 2008, la 3.217,97 puncte, după un avans cu 0,03%, dar a căzut cu aproape 43% de la începutul anului, în contextul amplificării crizei financiare, care a împins în recesiune marile economii ale lumii. Indicele bursei pariziene avansase cu 1,3% anul trecut, după ce în 2006 urcase cu 17,5%.

Pe piaţa londoneză, indicele FTSE 100 a închis şedinţa de miercuri cu un avans de 0,94%, la 4.434,17 puncte, potrivit paginii de internet a publicaţiei franceze Les Echos.

În ceea ce priveşte evoluţia anuală, FTSE 100 a căzut cu 31% în 2008, în cadrul celui mai amplu declin de la lansarea sa din 1984, pe fondul crizei creditelor şi al recesiunii, care au afectat evoluţia pieţelor mondiale de capital.

În Germania, indicele Dax al bursei de la Frankfurt câştigase, miercuri, 2,24%, la 4.810,20 puncte, pentru a termina 2008 cu o scădere cu 40,4%, al doilea an cu cea mai proastă evoluţie bursieră din această ţară, după 2002. Tranzacţionarea indicelui Dax se va relua vineri, 2 ianuarie.

Bursele americane au închis pe verde şedinţa de tranzacţionare, după ce indicele Standard & Poor’s 500 a avansat cu 2,44%, la 890,64 puncte, Nasdaq, cu 2,67%, la 1.550,70 puncte, iar Dow Jones, cu 2,17%, la 8.668,39 puncte, scrie Les Echos.

Pe piaţa japoneză, indicele Nikkei a căzut cu 42% în 2008, ceea ce marchează cea mai mare scădere din evoluţia sa de 58 de ani, deşi în ultima şedinţă de tranzacţionare a anului a urcat cu 1,3%. Tranzacţionarea indicelui Nikkei se va relua în 5 ianuarie.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed