Inflaţia din zona euro a atins un nou record în august, de 9,1%

Creşterea preţurilor este peste aşteptări, un sondaj al economiştilor Reuters anticipând o inflaţie de 9%. Este al nouălea record consecutiv de creştere a preţurilor de consum în regiune, ascensiunea începând din noiembrie 2021.

Inflaţia anuală din zona euro a atins 8,9% în iulie.

Energia a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei, de 38,3%, a anunţat Eurostat miercuri, în scădere uşoară de la 39,6% în iulie.

Alimentele, alcoolul şi tutunul au consemnat o creştere a preţurilor de 10,6%, faţă de 9,8% în iulie, efectele secundare ale valurilor de căldură recente de pe continent contribuind la creşteri.

Preţurile bunurilor industriale neenergetice, cum ar fi îmbrăcămintea, electrocasnicele şi maşinile, au crescut cu 5% faţă de anul trecut, cu 0,5 puncte procentuale mai mult faţă de luna trecută, în timp ce preţurile serviciilor au urcat cu 3,8% faţă de anul trecut, cu 0,1 puncte procentuale mai mult decât în ​​iulie.

Analizând cifrele naţionale, rata inflaţiei din Franţa a încetinit la 6,5% în august, de la 6,8% în iulie. Inflaţia a fost mai mică decât aşteptările, economiştii chestionaţi de Reuters anticipând o încetinire la 6,7%.

Spania a publicat, de asemenea, cifre de încetinire a inflaţiei pentru august, la 10,3% faţă de anul precedent, comparativ cu 10,7% pentru iulie, potrivit estimării semnal a Eurostat.

Între timp, inflaţia din cea mai mare economie din regiune, Germania, a atins în august cel mai ridicat nivel din aproape jumătate de secol, de 8,8%.

Estonia are în prezent cea mai mare rată a inflaţiei din zona euro, de 25,2%, urmată de Lituania (21,1%) şi Letonia (20,8%). Malta şi Finlanda urmează Franţei, cu cele mai scăzute rate ale inflaţiei, de 7,1% şi, respectiv, 7,6%.

Inflaţia continuă să atingă noi recorduri în timp ce Banca Centrală Europeană gândeşte o nouă majorare mare a ratei dobânzii cheie, pentru luna viitoare.

BCE a majorat dobânda cheie cu 0,50 de puncte procentuale, la zero, pe 21 iulie – prima sa majorare a dobânzii în ultimii 11 ani – şi o creştere similară sau mai mare este acum aşteptată pe 8 septembrie.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed