Infrastructurile rutiere vor domina sectorul construcţiilor din România

0

Evaluarea realizată în cursul studiului arată că cifra de afaceri a sectorului construcţiilor civile din România a crescut anul trecut cu 16%, atingând o valoare de 35 miliarde lei (aproximativ 8,3 miliarde de euro), în principal datorită proiectelor legate de infrastructuri rutiere, un segment care ar putea păstra aceeaşi tendinţă ascendentă, cel puţin până în 2015.

 

În pofida declinului economic constatat în România în cursul lui 2009 şi 2010, lucrările care privesc infrastructurile rutiere nu au înregistrat scăderi semnificative, în timp ce anul trecut volumul de afaceri al sectorului a crescut, cifrându-se la 18,7 miliarde de lei (4,4 miliarde de euro), venituri de aproape nouă ori mai mari decât nivelul din 2002 şi cu peste 20% mai mari decât în 2010. România dispune de fonduri de coeziune europene pentru sectorul transporturilor în valoare de 4,6 miliarde de euro în perioada 2007-2013. Până în martie 2012, rata de absorbţie efectivă a fondurilor UE pentru transporturi a fost de 6%.

 

Unele dintre lucrările majore în curs de desfăşurare privesc construcţia unor segmente de autostrăzi, din care aproximativ 200 de km ar trebui sa fie finalizate în acest an. Până la sfârşitul lui 2012, statul român ar trebui să selecteze contractorii altor 111 km de autostradă, pentru care este asigurată finanţarea planificată de 1,1 miliarde de euro.