“După ce economia României a avansat cu 7,1% în 2008, arătând o supraîncălzire, prognozăm o scădere cu 7,1% în 2009. Efectele de bază semnificative sunt incluse în contracţia economică din 2009. Noua prognoză presupune şi un an agricol slab, însă nu dezastruos”, se mai precizează în analiza ING Bank.
În plus, economiştii ING se aşteaptă ca economia să reintre pe teritoriul pozitiv abia în al treilea trimestru din 2010.
“În afara recesiunii globale, există o serie de factori specifici responsabili pentru contracţia economiei româneşti. Datele pe aprilie, publicate săptămâna aceasta, au fost, în general, mai slabe decât ne aşteptam: construcţiile au scăzut cu 13,7%, producţia industrială cu aproape 10% şi vânzările cu amănuntul cu 10,3%. Cu excepţia industriei, celelalte sectoare au înregistrat o deteriorare faţă de primul trimestru al anului, ceea ce arată că economia se va contracta şi mai mult în al doilea trimestru din 2009”, mai afirmă analiştii ING Bank.
Pe de altă parte, ei subliniază că activitatea de creditare a continuat să se comprime în aprilie, iar perspectivele sunt negative.
“Având în vedere datele detaliate descurajatoare despre PIB şi perspectivele sumbre pe plan intern şi regional, credem că există suficiente motive să ne modificăm prognoza de creştere economică de la -3,5% la -7,1%”, se mai arată în raportul de cercetare al băncii.
Economia României a scăzut cu 6,2% în primul trimestru, potrivit datelor revizuite publicate de INS. Comisia Naţională de Prognoză (CNP) se aşteaptă la o comprimare a economiei în acest an cu 4%, estimare similară cu a FMI.









