INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut

Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat un avans de 11,5% anul trecut, influenţat de creşterea cifrei de afaceri la comerţul cu autovehicule (+20,5%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+0,9%), potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

Conform agerpres.ro, în anul 2023 comparativ cu anul precedent, scăderi au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (-6,4%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-1%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în anul 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,9% mai mare comparativ cu anul 2022, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+32,4%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,2%). Scăderi s-au înregistrat la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-5,2%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-4,3%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-3,3%).

În ultima lună a anului trecut, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o scădere cu 8,1%, comparativ cu luna precedentă.

Potrivit INS, evoluţia afacerilor din acest sector a fost influenţată de scăderile înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-20,8%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-18%) şi la comerţul cu autovehicule (-3,4%). Activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au înregistrat o creştere cu 0,6%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, în ultima lună a anului trecut, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 2,4%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în aceeaşi perioadă de referinţă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 1,8%, datorită creşterii înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+18,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+6,8%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+1,9%). Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-16%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-0,7%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023, faţă de luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 1,1%.

Comparativ cu decembrie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o creştere cu 6%, datorită avansului înregistrat la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+28,2%), comerţul cu autovehicule (+9,8%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+0,7%). Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a scăzut cu 2%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 11,3% faţă de luna decembrie 2022.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna decembrie 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,1% mai mare comparativ cu luna decembrie 2022, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+8,9%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,8%). Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-26,9%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-9,5%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,5%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023 a crescut cu 3,8%, comparativ cu luna decembrie 2022.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed