INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut în termeni nominali cu 8,8% în primele nouă luni

„Comenzile noi din industria prelucrătoare, în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019 au scăzut pe ansamblu cu 8,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (-11%), industria bunurilor de capital (-10,5%) şi în industria bunurilor intermediare (-7,8%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 20,8%”, arată datele INS.

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna septembrie 2020, comparativ cu luna precedentă, au crescutcu 34,2%, datorită creşterilor înregistrate în: industria bunurilor de capital (+45,7%),industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+32%), industria bunurilor intermediare (+18,1%) şi industria bunurilor de uz curent (+13,6%).

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna septembrie 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut cu 14,2%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+38,7%), industria bunurilorde capital (+22,3%) şi în industria bunurilor intermediare (+3,5%). Industria bunurilor de uz curenta scăzut cu 12,6%.

Comenzile noi din industrie reprezintă valoarea contractelor încheiate în luna de referinţă între un producător şi un client şi privesc livrările de bunuri şi servicii aferente producătorului, indiferent de perioada în care urmează a fi onorate. Nu sunt incluse taxele legate de produse (cum ar fi TVA), rabaturile şi discount-urile, atunci când acestea sunt acordate contractual.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed